Foto Un tânăr jucător de la "U" Cluj a fost împrumutat. Va juca în Superligă

Un tânăr jucător de la "U" Cluj a fost împrumutat. Va juca în Superligă
| Foto: FC Universitatea Cluj

Echipa clujeană a decis să renunțe la unul dintre fotbaliștii sosiți în vară.

Sosirea lui Omar El Sawy de la Rapid, sub formă de împrumut, a declanșat plecarea unuia dintre tinerii jucători din lotul Universității Cluj. Este vorba despre Ioan Barstan, care va juca până la finalul sezonului pentru Hermannstadt.

"FC Universitatea Cluj și FC Hermannstadt au ajuns la o înțelegere privind împrumutul jucătorului Ioan Barstan (21 de ani). Acesta va evolua la formația de lângă Cibin până la finalul sezonului actual", a transmis clubul clujean.

Fotbalistul care evoluează în flancul stâng a ajuns la Universitatea în pauza de vară, de la rivala CFR.

Comenteaza