Un turneu de tenis ITF Futures va avea loc la Cluj săptămâna următoare

Un turneu de tenis ITF Futures va avea loc la Cluj săptămâna următoare
În perioada 15-21 iunie, Winners Tennis Club va fi gazda singurului turneu profesionist de tenis masculin desfășurat la Cluj-Napoca în acest an.

„Banca Transilvania Open 2015” va avea loc la Winners Tennis Club în perioada 15-21 iunie, și va aduce la Cluj jucători importanți din circuitul ITF (International Tennis Federation), fiind cel mai prestigios eveniment internațional de tenis desfășurat la Cluj.

Turneul face parte din seria de competiții Futures, România fiind gazda a 14 astfel de turnee în acest an. Deși în anii trecuți Cluj-Napoca a organizat două turnee pe an, anul acesta competiția disputată săptămâna următoare pe zgura din Parcul Rozelor va fi singura de acest fel din 2015. Un al doilea turneu ar fi trebuit să fie organizat la sfârșitul lunii iulie, dar a fost ulterior anulat.

La start se vor alinia în jur de zece jucători din primele 1000 de locuri ale clasamentului ATP, inclusiv doi tenismeni clasați în primii 500 pe plan mondial. Favoritul numărul unu urmează să fie francezul Maxime Chezal, numărul 448 mondial și finalist la Cluj în 2013, cel mai bine clasat român prezent la Cluj fiind Vasile Antonescu, locul 481 ATP.

Printre românii prezenți la turneu se află Luca Tatomir, Victor Cornea, Teodor-Dacian Crăciun, Andrei Cociașu, Andrei Apostol, dar și clujenii Ciprian Porumb Jr., Septimiu Frățilă, Mihnea Turcu, sau Rareș Florin Mercean.

Alexandru Jecan este însă singurul clujean care va fi prezent direct pe tabloul principal datorită poziției sale în clasament, restul urmând să joace tururi de calificare sau primind invitații wild-card. Acesta se află momentan pe poziția 1106 ATP și a câștigat anul trecut proba de dublu a celui de-al doilea turneu organizat la Cluj, împreună cu Ilie-Aurelian Giurgiu.

„Despre turneu pot să spun că va fi unul deschis,” a declarat tânărul de 27 de ani. „Doar Chazal [favoritul 1] pare a fi la un nivel mai ridicat. Dar eu cred că se poate întâmpla orice la acest turneu și am încredere că mulți români vor ajunge în sferturi. Sper să mă număr și eu printre ei.”

Anul trecut, cele două turnee organizate la Cluj au fost câștigate de francezul Mathias Bourgue și de românul Victor Crivoi.

Competiția din acest an va avea premii totale însumând 10,000$. Calificările vor începe sâmbătă și se vor încheia luni, urmând ca tot de luni să înceapă meciurile de pe tabloul principal ce va conține 32 de jucători.

Etichete
Comenteaza