Unirea Dej și-a prezentat noul antrenor

Unirea Dej și-a prezentat noul antrenor
| Foto: unireadej.ro

După despărțirea de Dragoș Militaru, clubul din Liga a 2-a a ajuns la o înțelegere cu un nou tehnician.

Rămași fără antrenorul care a realizat cele mai importante rezultate din istoria echipei, cei de la Unirea Dej au apelat la un tehnician cu experiență pentru stagiunea următoare. Antrenorul ales de echipa din liga secundă este Dacian Nastai (50 de ani), cel care ultima dată a pregătit Unirea Constanța.

"Dacian Nastai s-a născut pe 6 martie 1973, la Satu Mare. Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport la Universitatea din Oradea și deținător al licenței PRO, noul tehnician al Unirii Dej a mai antrenat Olimpia Satu Mare, Someșul Satu Mare, Sportul Șimleu Silvaniei, Luceafărul Oradea, iar în ultimul sezon al Ligii 2 s-a aflat pe banca Unirii Constanța.

Anterior, a lucrat la academia FCSB-ului, pregătind formația secundă a “roș-albaștrilor”, precum și pe cea U19.

Ca jucător, a îmbrăcat tricoul echipelor Someșul Satu Mare, Olimpia Satu Mare, Gaz Metan Mediaș, FC Bihor și VSE Erd, din a doua ligă maghiară. Dacian Nastai a semnat un contract valabil un sezon", anunță clubul din liga secundă.

Noul tehnician al Unirii Dej a oferit și primele impresii despre echipa pe care o va pregăti începând cu stagiunea 2023-2024.

"Am ales Unirea Dej deoarece este un proiect într-o continuă dezvoltare, în care sunt angrenați profesioniști la toate nivelurile și oameni care iubesc fotbalul. Discuțiile avute cu conducerea, la care s-a adăugat și întâlnirea finală, decisivă de altfel, cu domnul primar Morar Costan, m-au făcut să iau hotărârea de a face parte din acest proiect.

Proiectul început aici este unul sănătos, în care s-au făcut pași normali spre înainte, fără să se sară etape, iar lotul este unul echilibrat, cu jucători care în viitor vor avea posibilitatea să intre în vizorul echipelor din prima ligă.

Rezultatele din ultimul sezon au fost spectaculoase, implicarea jucătorilor a fost maximă, iar asta înseamnă că staff-ul a făcut o treabă foarte bună. Cu această ocazie, îl felicit pe Dragoș Militaru pentru rezultatele obținute aici și îi urez multă baftă în carieră.

Zilele acestea discutăm despre tot ceea ce înseamnă lotul Unirii Dej; trebuie să vedem cine va mai pleca, pentru că există interes pentru mai mulți jucători care au făcut diferența sezonul trecut, dar și ce jucători vom putea aduce, în funcție de bugetul avut la dispoziție.

Ulterior, după ce vom creiona lotul, vom stabili de comun acord, cu conducerea administrativă și cu staff-ul, un obiectiv cât mai realist și mai îndrăzneț pentru sezonul viitor", a declarat tehnicianul.

Comenteaza