Universitatea Craiova s-a retras din Liga II

Universitatea Craiova s-a retras din Liga II
Echipa FC Universitatea Craiova s-a retras, joi, din competiţia Ligii a II-a, după disputarea a 22 de etape în ediţia 2013-2014 a Seriei a II-a, a anunţat patronul grupării oltene Adrian Mititelu într-o coferinţă de presă.

"Din păcate astăzi trebuie să dau o veste proastă. Nu credeam că vom ajunge aici, dar din cauza situaţiei foarte grele cu care ne confruntăm de opt luni nu mai putem duce competiţia. Nu pot să îmi mai desfăşor activitatea cu o echipă hăituită în permanenţă de acest grup de la Primărie şi care se antrenează pe nişte terenuri preistorice. Nu vrem să ne batem joc de brandul Universitatea Craiova, să se bucure adversarii noştri că ne bat la scor şi că ne umilesc. De aceea astăzi punem punct activităţii", a spus Mititelu.

El a menţionat că îşi doreşte ca FC Universitatea Craiova să revină în competiţie în sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a. "Avem speranţa că până în vară lucrurile se vor lămuri, iar din toamnă sper să revenim în Liga a II-a pentru că nu există niciun motiv ca noi să nu putem reveni în acest eşalon. FC Universitatea Craiova nu a murit în 2011, nu va muri nici în 2014. Jucătorii rămân sub contract, iar într-o lună sper să se aprobe planul de reorganizare din dosarul de insolvenţă al clubului. Eu nu voi abandona niciodată acest club până nu se va face dreptate", a precizat Adrian Mititelu.

Patronul Adrian Mititelu susţine că FC Universitatea Craiova a fost deposedată în mod nelegal de terenurile de antrenament şi de dreptul de a-şi desfăşura meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Ion Oblemenco.

FC Universitatea Craiova şi CS Universitatea Craiova au fost primite în Liga a II-a, în urma şedinţei din 14 august 2013 a Comitetului Executiv al FRF.

După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, în vara anului 2011, Adunarea Genereală a FRF a oferit în 2012 câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Adrian Mititelu, conform unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti, cât şi Primăriei Craiova.

Iniţial, primarul Lia Olguţa Vasilescu l-a susţinut pe Mititelu în disputa sa cu FRF şi în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reuşeşte să facă rost de banii necesari înscrierii formaţiei în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Ulterior, finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, şi-a înscris în competiţie gruparea pe care o conduce.

Mititelu este în conflict cu edilul după ce autorităţile locale din Craiova au evacuat, la 27 iunie 2013, clubul FC Universitatea Craiova de la Stadionul Ion Oblemenco, pentru a face loc noii grupări.

Comenteaza