Universitatea și CFR, în topul celor mai eficiente echipe din Superligă la fazele fixe
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Sep 2024, 15:08
- Sport
- Ascultă știrea
Cele două rivale din Cluj-Napoca se află la vârful unui clasamentul al celor mai bune formații la fazele fixe în startul noului sezon.
De fiecare dată când a fost antrenată de Dan Petrescu, CFR Cluj a reprezentat o amenințare în momentele statice ale jocului, atât în competiția internă, cât și în cupele europene. Astfel, faptul că "feroviarii" se numără printre cele mai eficiente echipe la fazele fixe în actualul sezon al Superligii nu reprezintă o surpriză.
Formația din Gruia a înscris de 4 ori în urma unor astfel de momente și ocupă ultima treaptă a podiumului, alături de Dinamo și CS U Craiova, conform datelor prezentare de We Love Stats.
În schimb, surpriza vine din partea Universității Cluj, care se află pe poziția secundă, cu 5 reușite din faze fixe, la egalitate cu Hermannstadt și Unirea Slobozia. Dezvoltarea acestui aspect al jocului ar putea fi una dintre explicațiile parcursului bun al "studenților", care conduc clasamentul Superligii.
Top goluri marcate din faze fixe:
- FCSB - 6
- Hermannstadt, Universitatea Cluj, Unirea Slobozia - 5
- CFR Cluj, Dinamo, CS U Craiova - 4
- Gloria Buzău, Rapid, FC Botoşani - 3
- Sepsi OSK, Poli Iaşi, UTA, Oţelul Galați - 2
- Farul Constanța - 1
- Petrolul Ploiești - 0