Urarea lui Walter pentru Paszkany: “Vreau să-i iau punctele de ziua lui”

Urarea lui Walter pentru Paszkany: “Vreau să-i iau punctele de ziua lui”
Finanţatorul lui “U” Cluj, Florian Walter, a spus ieri că speră ca de ziua omologului său de la CFR Cluj, Arpad Paszkany, “studenţii” să câştige pentru prima dată în istorie în Gruia.

Walter i-a pregătit un "cadou" special lui Paszkany, transmiţându-i că Universitatea Cluj va face tot posibilul să învingă CFR-ul. Oficialii Universităţii şi-au anunţat prezenţa pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, urmând să-şi achiziţioneze bilete la tribuna a II-a, iar finanţatorul "studenţilor" ar putea să ia loc pe banca de rezerve.

Mai este o singură zi până la meciul anului în Cluj-Napoca, iar tensiunea creşte în fiecare oră. Nu în rândul fotbaliştilor, ci între conducerile celor două cluburi. Oficialii Universităţii trag din nou semnale de alarmă în privinţa măsurilor clubului organizator, CFR Cluj. "Este o glumă, o aroganţă, nici nu ştiu cum să îi spun, este treaba lor, dar eu nu aş fi făcut aşa ceva niciodată. Tensiunea este poate mai mare la conducători decât la jucători. Am ieşit în centrul atenţiei, dar din cauza acestor preţuri la bilete. Băieţii sunt motivaţi deja, este un derby frumos, va fi un meci frumos şi vom arăta fotbalului din România că putem să facem spectacol. Aveam informaţii că preţul la bilete va fi destul de mare, dar până în ultima clipă n-am crezut că va fi aşa piperat", a spus Florian Walter.

Patronul "studenţilor" a aflat că în ziua partidei patronul "feroviarilor", Arpad Paszkany, îşi serbează ziua de naştere şi i-a făcut o urare: "Cadoul pe care îmi doresc să îl facem domnului Paszkany de ziua sa este o victorie a noastră. Vrem să-i luăm trei puncte chiar de ziua lui", a comentat Walter. El a adăugat că, dacă ar fi fost ziua sa de naştere, ar fi pus cu totul alte preţuri la bilete: "Vor ei să demonstreze ceva. Dacă era ziua mea, eu aş fi lăsat biletele la preţuri foarte mici sau chiar m-aş fi gândit să las intrarea liberă."

În semn de protest pentru preţurile prohibitive de la bilete, conducerea lui "U" a anunţat zilele trecute că va refuza orice invitaţie de la CFR. "Ne vom lua 40 de bilete la tribuna a II-a. S-au dat banii deja şi ne vom susţine de acolo echipa. Eu încă nu m-am hotărât, poate voi sta pe bancă, este posibil, nu ştiu încă", a întărit Walter anunţul. El este la curent şi cu protestele suporterilor rivali, care au anunţat diverse forme de protest faţă de conducerea CFR-ului din cauza preţurilor la bilete: "Este normal ca şi fanii CFR să fie deranjaţi, pentru că şi ei veneau, câţi veneau, 4.000-5.000, noi veneam 10.000-15.000 şi atunci era un spectacol extraordinar. Nici nu mai vreau să vorbesc despre preţurile acestea, ştim prin ce criză trece România. Noi nu vom pune niciodată aşa ceva, condiţii de acest gen, indiferent de adversar. Referitor la meciul de sâmbătă, sper să jucăm un fotbal bun şi să câştige cel mai bun."

Continuă discuţiile cu Steaua pentru Cristea

Dorit de Steaua Bucureşti, Adrian Cristea ar putea ajunge în Ghencea dacă cele două cluburi se vor înţelege în privinţa condiţiilor transferului. "Am vorbit cu Gigi (n. red. - Gheorghe Becali). Este interesat şi poate că vom mai discuta. «U» Cluj are oferte pentru mai mulţi jucători, atât din România, cât şi din străinătate. Le vom analiza pe toate cu atenţie, dar după ce se termină turul", a spus Florian Walter.

 

Etichete
Comenteaza