Urban Playfield revine acasă, la Cluj-Napoca. Ce îi așteaptă pe iubitorii de sport

Urban Playfield revine acasă, la Cluj-Napoca. Ce îi așteaptă pe iubitorii de sport
| Foto: Urban Playfield

Clujenii sunt chemați la joacă în 13–14 septembrie, în zona pietonală Kogălniceanu – Universității. 

Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă, se întoarce acolo unde a început: Cluj-Napoca! În weekendul 13–14 septembrie 2025, zona pietonală Kogălniceanu – Universității se transformă, din nou, în cel mai prietenos teren de joacă din oraș. Deși caravana Urban Playfield se află în al doilea sezon, Cluj-Napoca găzduiește deja cea de-a patra ediție a evenimentului – o dovadă clară că aici joaca e luată în serios!

Mirel Alexa, organizator Urban Playfield: ”Ne bucurăm să revenim la Cluj – orașul de unde a început povestea Urban Playfield. Prima ediție a avut loc chiar în perioada pandemiei, când nu puteam organiza evenimente mari, dar ne-am dorit, totuși, să aducem oamenilor aminte că sportul rămâne una dintre cele mai bune metode prin care ne putem menține sănătatea, fizic și mental.

Clujul este locul în care echipa noastră organizează și Sports Festival, și Transylvania Open – iar faptul că Urban Playfield și-a luat zborul și duce misiunea noastră mai departe în toată țara ne bucură enorm. În fiecare oraș în care ajungem, ne dorim să arătăm comunităților că sportul este accesibil, distractiv și poate fi practicat chiar în inima orașului. În același timp, reamintim tuturor câtă bucurie poate aduce joaca – și redescoperim împreună jocurile copilăriei.”

Timp de două zile, participanții – de toate vârstele – vor putea explora o mulțime de activități sportive: de la baschet, volei, badminton, tenis de masă, fotbal și escaladă, până la fussball, cornhole sau X și 0. Pe lângă activitățile de mișcare, ediția Urban Playfield Cluj vine cu acțiuni speciale: spectacole de teatru pentru copii, animatori stradali și alte surprize.

Accesul la activitățile Urban Playfield este gratuit, iar distracția începe în ambele zile la ora 10:00. Programul se încheie, atât sâmbătă, cât și duminică, la ora 20:00.

Urban Playfield Cluj-Napoca este organizat cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Despre Urban Playfield

Urban Playfield este un proiect care face un tur național, în 9 orașe din țară, dedicate jocului și sportului de masă. Fiecărui oraș-gazdă îi este dedicat un weekend cu o varietate de activități sportive și divertisment pentru toți participanții, indiferent de vârstă. Accesul este gratuit.

Comenteaza