"Vei cunoaşte un Brâncuşi modern. Te aşteaptă la atelierul său de pe strada Bolyai, din centrul Clujului". Istoricul Gheorghe Bodea nu a avut nevoie de multe cuvinte pentru a-şi prezenta prietenul. Atelierul sculptorului Ilarion Voinea, ascuns după un grilaj anonim, seamănă cu un labirint unde doar maestrul ştie rânduiala. Pentru profani, e dezordine. Pentru artist, e un front extins de lucru, unde lutul, piatra şi bronzul convieţuiesc paşnic. Voinea a primit o misiune de suflet de la amicul său. Să creeze statuia lui Mircea Luca, fostul căpitan şi conducător al Universităţii Cluj.
Dacă Brâncuşi nu sculpta o pasăre, ci ideea de zbor, artistul născut la Băileşti a fost rugat să reproducă ideea de "U". Şi ce alt personaj putea fi ales pentru ca imaginea să fie cât mai fidelă? "Din poveştile domnului Bodea ştiu că era un apărător tenace, un om foarte serios. Vreau să-mi completez cunoştinţele urmărind un film documentar. Domnul Bodea mă va ajuta cu fotografii şi documente pe care le va însoţi cu câte o poveste. Mă leagă o prietenie veche de Gheorghe Bodea, mi-a vizitat atelierul. Îi va aparţine în mare măsură această operă. O fac şi pentru el, în aceeaşi măsură ca pentru «U». Erau vremuri bune, la Universitatea jucau studenţi. Erau nişte luptători adevăraţi, nu era vorba de bani, ci de suflet". Luca va fi reprodus cu capul bandajat, pentru a sublinia devotamentul cu care s-a bătut pentru culorile Universităţii Cluj. "I se spunea «Doctorul "U"». A jucat de la 5 ani la Universitatea, a fost căpitanul echipei în exilul de la Sibiu. A jucat 25 de ani la Universitatea, a fost antrenor la vremuri de restrişte. A fost unicul jucător român onorat la înmormântare de suporteri, care i-au aşezat drapelul clubului pe sicriu", a punctat Gheorghe Bodea.
"Intru în pielea personajului"
Obişnuit cu lucrări monumentale sau cu portrete ale unor personaje istorice, Ilarion Voinea n-a refuzat propunerea. De ce? "E o provocare, se pliază pe dorinţa mea de a dărui forului public ceva ce se leagă de spiritul locului. Personalitatea subiectului e primul meu obiectiv, trebuie să intru în pielea personajului. Dacă nu intri în atmosferă, iese ceva fals. Dacă intru în spiritul personajului, termin repede lucrarea". Ca să înţelegeţi că artistul nu se alintă, vă spunem că atunci când a lucrat la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, amplasată în faţa Prefecturii, Voinea s-a documentat la Institutul Cultural Român de la Viena, unde a citit corespondenţa lui Cuza cu Carol I şi i-au trecut prin mână fotografii de epocă.
Statuia lui Mircea Luca va fi aşezată lângă noul stadion, suporterii Universităţii dorind să-şi marcheze clar teritoriul. Nu se ştie exact locul unde va fi amplasată, existând momentan două variante. Ori între stadion şi sala polivalentă, ori cu faţa spre parc. Cum va arăta monumentul? "Va avea 2,10 m sau 2,20 în funcţie de geometria locului. Voi avea nevoie de aproximativ 300 de kilograme de bronz, iar soclul va fi din piatră. Nu poate fi reprodus în mărime naturală, ar fi prea mic. Trebuie să existe spaţiu suficient să poată fi privită din toate părţile, să fie într-un loc circulat. Ar putea fi gata la finalul anului viitor dacă începem lucrul din ianuarie. Să mă prindă turnatul în sezonul cald. De ce folosesc bronzul? Pentru că permite subtilitatea detaliului. Voi solicita un onorariu mic, e mai mult o chestiune de suflet".
Fotbal-spectacol
Pentru Ilarion Voinea fotbalul nu e un teritoriu necunoscut. Nu vor exista momente de tatonare. Suporter al Universităţii Craiova în tinereţe, sculptorul s-a îndrăgostit de "U" Cluj când a intrat la facultate. "În 1968 am văzut la Cluj primul meci. Era echipa frumoasă a lui Pexa, Dan Anca, Petru Emil. Cu Anca am stat în căminul «Avram Iancu». Era foarte serios, muncea mult. L-am apucat şi pe Ivansuc, era sclipitor. Când avea toane, trecea la umbra plopilor. Băteau pe Dinamo şi Steaua şi le stricau planurile. Îmi amintesc un meci de cupă cu Steaua, pierdut la Bucureşti, după un arbitraj scandalos. Ţin minte că a scris Fănuş Neagu o tabletă: «Poate să fie omul chiar atât de ticălos? Poate!». Îmi mai aduc aminte un 7-1 cu Jiul. Jucau extraordinar, jucau de plăcere, de dragul spectacolului. Ultima oară am fost pe vechiul stadion la un meci cu Ceahlăul, când au luat bătaie. Îmi place noul stadion, voi încerca să mă duc cât mai des. Sper să o ţină tot aşa, să rămână sus. Şi stadionul îi obligă".
"O chestiune de identitate"
Artistul crede că forţa Universităţii rezidă în tradiţia clubului: "Galeria e aparte, suporterii au rămas uniţi în jurul echipei, au iubit Universitatea şi în B, şi în A. Nu e doar sport, e şi un sentiment naţional, o chestiune de identitate. În România asistăm la o rupere de tradiţie, care va avea efect pe termen lung. Au dispărut Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana şi au fost înlocuiţi cu surogate. Dacă «U» va reuşi să-şi păstreze tradiţia şi să o lege şi de un succes ar fi ceva extraordinar".
Statuia lui Mircea Luca, fundaşul cu capul bandajat, va înlocui mii de cuvinte. De obicei, trecem nepăsători pe lângă statui, grăbiţi să rezolvăm probleme ce nu suportă amânare. Bronzul nu e rece decât dacă sufletul care-l priveşte e îngheţat.
"Medic deosebit şi bun român"
Directorul general al centrului Interservisan, Teofil Pop, a fost coleg mai bine de 20 de ani cu Mircea Luca la Clinica ORL. "A fost un medic deosebit, un bun profesionist. Foarte bine pregătit şi un bun român. Naţionalismul ponderat e obligaţia fiecărui om normal. Este modalitatea unui om inteligent de a-şi apăra teritoriul. Aşa gândea şi Luca", l-a caracterizat profesorul universitar Teofil Pop. "Mergeam împreună la meciuri, îmi povestea despre exilul de la Sibiu. Era un tip cu vederi largi, enciclopedic. Am învăţat multe de la el. Nu a predat la şcoală, dar era medic primar, doctor în medicină. Nu era un titlu oarecare, atunci erau 3-4 candidaţi pe un post, conta şi practica, nu doar teoria", a continuat Teofil Pop, care a fost foarte aproape să fie cooptat de Teasca în lotul echipei de seniori a Universităţii: "Jucam inter dreapta sau mijlocaş, dar m-am speriat când Anca şi Pexa au rămas repetenţi. Erau studenţi la Stomatologie, apoi s-au transferat la Educaţie Fizică. Eu doream să fac şcoală".
CV ILARION VOINEA
S-a născut pe 28 ianuarie 1948 la Băileşti.
A absolvit în1973 Institutul de Arte Plastice şi Decorative "Ion Andreescu", Secţia Sculptură
A fost profesor la Şcoala de Arte din Cluj.
A predat 8 ani la Universitatea din Oradea.
Lucrări cunoscute: Alexandru Ioan Cuza, Octavian Goga (Cluj-Napoca), Amza Pellea (Băileşti), Mihai Eminescu (Apateul Român), Monumente ale Eroilor la Bucea (jud. Cluj), Zimbor (jud. Sălaj)
Două medalii de aur la "Dantesca" - Ravenna
Numai la "U"
Mircea Luca s-a născut la Cluj pe 3 august 1921. A jucat doar la Universitatea Cluj, echipă cu care a disputat finala campionatului 1948-1949, pierdută în faţa CCA. Fundaşul, care nu ezita să-şi pună capul în bocancul adversarului, a însoţit Universitatea şi în exilul de la Sibiu. A purtat banderola de căpitan şi a adunat aproape 300 de meciuri în prima ligă. S-a retras în 1956, activând ulterior ca antrenor şi conducător al Universităţii Cluj.
O idee pentru Voinea
Profesorul clujean s-ar putea inspira din modelul american. La aproximativ 100 de metri de stadionul pe care evoluează echipa de baseball Padres din San Diego (California), statuia de bronz a lui Tony Gwynn le reaminteşte fanilor de vremurile de glorie. Suporterii i-au mulţumit idolului lor prin mesaje imprimate pe dalele din faţa soclului, o iniţiativă ce ar putea fi preluată şi la Cluj. "Nu puteam să-ţi cerem mai mult", "Mulţumim, Tony!", "Mulţumim pentru amintiri" sunt o parte dintre gândurile inscripţionate în piatră alături de semnăturile fanilor. Suporterii Universităţii ar putea organiza un concurs pentru cele mai inspirate mesaje. Poate fi luată în calcul şi o taxă pentru a contribui şi în acest mod la ridicarea monumentului. Statuia lui Gwynn are 2,74 m înălţime şi cântăreşte 544 kg.
"Statuia lui Oblemenco e proastă"
Statuia care-l reprezintă pe golgeterul Craiovei, Ion Oblemenco, a fost criticată de sculptorul clujean. "E proastă, e făcută de un amator. Autorul nu şi-a depăşit limitele. Muşchii sunt inventaţi, dinamica sfidează gravitaţia. Probabil că Anton Barbu-Panaghia a făcut-o gratuit. Dacă Universitatea Craiova avea un staff elevat, le făceam una chiar gratuit", a comentat Voinea, care l-a admirat pe Oblemenco: "Îmi amintesc cum Oblemenco a rupt plasa la un meci cu Farul, câştigat de Craiova cu 4-0. Lumea a sărit în sus, apoi a privit mirată. Era gol, dar mingea trecuse prin plasă".
Hagi a rămas fără statuie
Dacă Gică Hagi nu are încă o statuie, deşi ne-a cerut imperios acest lucru, sunt câţiva fotbalişti români cărora li s-au ridicat monumente. Fostul golgeter al Craiovei, Nelu Oblemenco, are o statuie în faţa stadionului ce-i poartă numele. Căpitanul celei mai frumoase echipe din istoria Corvinului Hunedoara, Mişa Klein, decedat tragic în 1993, în timpul unui antrenament la Bayern Uerdingen, are un bust în faţa arenei hunedorene. Dacă mexicanii nu şi-au ţinut promisiunea de a-i dedica un monument după Mondialul din 1970, consătenii lui Dembrovschi din Câmpulung la Tisa (jud. Maramureş) au ţinut să sublinieze ce sportiv important s-a născut în localitatea lor. Peste drum de stadionul "Neumann" din Arad îl poţi zări pe Iosif Petschovschi pregătindu-se să şuteze. Şi antrenorul formaţiei Mureşul Deva, Costică Olariu, are un bust, pe care i l-au dăruit prietenii.
Butoiul lui Amza
Amza Pellea a creat roluri memorabile, dar şi o definiţie savuroasă a lumii artistice. Ilarion Voinea râde cu poftă când îşi aminteşte discuţia cu celebrul actor: "Când a văzut că sunt decis să dau la Institutul de Arte Plastice, m-a luat în primire la un pahar de zaibăr. «Bine, nepoate! Dacă te-ai hotărât să dai examen, să-ţi spun ce te aşteaptă! Arta e un butoi mare plin cu rahat şi deasupra sunt două degete de miere. Toţi se năpustesc la miere şi când ajung la rahat se opresc. Ai grijă să amesteci de la început, să fie acceptabil până la capăt!». A avut dreptate. Astăzi le-o spun eu studenţilor".
Buletin de Băileşti
Ilarion Voinea a creat monumentul dedicat lui Amza Pellea de la Băileşti şi are multe amintiri legate de interpretul lui Nea Mărin Miliardar. "Eu am dat la Institutul de Arte Plastice şi Decorative de la Bucureşti în 1966 şi nu am intrat. Am căzut anul următor la Cluj. Atunci erau locuri puţine, nu ca azi. Am intrat în 1968, când fusesem deja chemat în armată. Cum eram tot din Băileşti, ca Amza Pellea, părinţii mei m-au trimis la Bucureşti la actor, să mă îndrume. Locuia în blocul turn din Piaţa Palatului. Oana, fiica lui Amza, avea pojar. I-am spus că bunica mea îmi dădea cartofi copţi când am avut pojar. Mi-a recomandat o profesoară de desen să mă instruiască, dar nu ne-am înţeles. Tot din Băileşti este şi Marcel Iureş. A locuit câţiva ani la Cluj, unde a fost repartizat după ce a terminat studiile. A stat în Piaţa Mihai Viteazul, iar eu aveam atelierul în Piaţa Abator. Ne-am întâlnit des", şi-a amintit Voinea.
Tatăl lui Pădureanu a fost arestat
Jean Pădureanu a locuit în Băileşti, peste drum de casa lui Voinea. "Eram prieten cu nepotul lui, era de vârsta mea. Jean Pădureanu ne aducea mingi să ne jucăm. L-am văzut pe Pădureanu la meciurile Progresului Băileşti. Era un fundaş dârz, nu treceai uşor de el. Bătea puternic loviturile libere. Tatăl său a fost preşedinte de CAP în comuna Catane. Îmi amintesc că a avut probleme cu legea, a fost închis, a fost scandal mare. L-am revăzut pe Jean cu doi-trei ani în urmă la Bistriţa, m-a întrebat de rudele sale".
Craiova şi decembrie 1989
Ilarion Voinea a fost în tinereţe suporterul Universităţii Craiova. "E păcat de ce i s-a întâmplat. Nu poţi lovi într-un blazon, într-o istorie a fotbalului românesc din cauza unui individ. Nu se pierde o echipă, se pierde o şcoală. Toţi jucătorii sunt acum vedete la alte formaţii. E un mare păcat, trebuie să renască. Când eram copil nu mă preocupa fotbalul. Era gălăgie mare. Am fost la meciul care a decis promovarea Craiovei, 3-0 cu Târgovişte, pe o ploaie cumplită. Miza şi felul în care s-au luptat m-au fascinat. Renunţam la învăţat, mergeam la meciuri. Am fost atât de mândru ca român şi ca suporter când au ajuns în semifinalele Cupei UEFA. Această bucurie am mai trăit-o doar în primele 15 zile de după căderea lui Ceauşescu", a povestit Ilarion Voinea.
"Medicamentul" lui Crişan
Ilarion Voinea l-a cunoscut pe Zoli Crişan într-un vagon de tren. Fosta extremă se întorcea la Sighet de la Leamna, unde urma un tratament. "Nu avea voie să bea şi să fumeze, dar îşi lua câte o sticlă de votcă din fiecare gară. Nu se putea lăsa, deşi era bolnav. S-a bucurat că aveam amintiri comune, am povestit despre golurile sale".
