VAR întrerupt la CFR – U Cluj. Cine a rupt cablul de fibră optică / Derby oprit de 2 ori

VAR întrerupt la CFR – U Cluj. Cine a rupt cablul de fibră optică / Derby oprit de 2 ori

Derby-ul Clujului CFR - U Cluj a fost unul cu probleme încă dinainte de a se intra pe gazon după situaţia biletelor pentru oaspeţi şi refuzul galeriei U Cluj de a mai participa la meci, dar problemele au continuat şi acolo. De la contre între jucători, până la probleme de ordin tehnic. 

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 7-a din play-off-ul Superligii, dar puţini au ştiut că partida a avut şi probleme în ce priveşte transmisia VAR. 

Potrivit comunicatului postat pe site-ul frf.ro, sistemul VAR a căzut temporar din cauza unui incident provocat de un membru al echipei de ordine. Acesta, din neglijenţă, a pătruns în zona tehnică şi a agăţat fascicolul de fibră optică, secţionându-l accidental. Incidentul care a compromis complet conexiunea a dus la oprirea meciului până la înlocuirea cablului.

În minutul 62 meciul a fost oprit pentru patru minute din cauza faptului că sistemul VAR nu funcţiona. În minutul 72 meciul a fost din nou întrerupt pentru un minut şi jumătate, din acelaşi motiv.

"Ca urmare a problemelor tehnice apărute la meciul CFR Cluj – U Cluj, din etapa 7 a play-off-ului Superligii, echipa tehnică responsabilă de implementarea VAR în România face următoarele precizări:

Sistemul VAR a căzut temporar din cauza unui incident provocat de un membru al echipei de ordine. Acesta, din neglijență, a pătruns în zona tehnică și a agățat fascicolul de fibră optică, secționându-l accidental.

Acest cablu este esențial pentru conectarea sistemului de comunicație, zona de verificare a monitorului și mașina VAR, iar incidentul a compromis complet conexiunea, atât pe circuitul principal, cât și pe cel de rezervă.

Echipa tehnică a intervenit prompt, înlocuind fibra optică deteriorată. Operațiunea a durat câteva minute, iar jocul a fost reluat după o pauză de aproximativ trei minute", a transmis FRF

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .