Vara amicalelor tari pentru Universitatea Cluj. “Studenţii” ar putea întâlni Valencia şi Inter

Vara amicalelor tari pentru Universitatea Cluj. “Studenţii” ar putea întâlni Valencia şi Inter
Universitatea Cluj lucrează mult şi la capitolul imagine. “Studenţii” vor să dispute două amicale tari chiar şi după începerea sezonului, programată pe 22 iulie.

Oficialii "Şepcilor roşii" negociază disputarea unui amical cu fosta campioană a Spaniei, Valencia, iar jocul ar putea să se dispute în Anglia, undeva la începutul lui august. Clujenii vor să aducă şi pe Inter Milano la inaugurarea Cluj Arena, în octombrie.

În afară de campania de achiziţii, Universitatea trage tare să devină cunoscută şi în afara graniţelor ţării. Conducerea clubului vrea să dispute în luna august un amical de cinci stele, împotriva Valenciei. Patronul Florian Walter face eforturi în acest sens şi aşteaptă un răspuns din partea spaniolilor: "Sunt discuţii, dar până nu se semnează un contract nu putem zice nimic sigur. S-a vorbit cu Valencia şi, dacă totul este în regulă, meciul se va disputa undeva în Anglia", a anunţat finanţatorul "studenţilor". Data nu a fost stabilită cu exactitate, dar partida va avea loc undeva la începutul lunii august.

În afară de meciul cu Valencia, "U" încearcă şi perfectarea unui amical cu Inter Milano, prilej cu care se doreşte a fi inaugurat noul stadion, Cluj Arena. Un lucru interesant este faptul că Valencia a fost fondată în acelaşi an ca şi Universitatea Cluj, 1919. Este una dintre echipele titrate ale Spaniei, având în palmares şase titluri, şapte Cupe, trei Cupe UEFA, o Cupă a Cupelor şi două Supercupe ale Europei. Valencia s-a mai duelat cu o echipă românească într-un meci amical, pe 9 august 2002, chiar în Spania. Atunci, FC Naţional , condus de pe bancă de Walter Zenga, reuşea să se impună cu scorul de 1-0, după golul marcat de Dan Petrescu. De-a lungul timpului, mai multe echipe româneşti au susţinut partide de verificare în compania unor nume importante din fotbal, câteva dintre exemple fiind Poli Timişoara, care a întâlnit Juventus, Steaua pe AS Roma sau CFR pe Benfica Lisabona.

 

 

Comenteaza