Varga, pregătit să înceapă negocierile cu Deac și Camora: "Vedem ce e mai bine pentru ei și pentru club"
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Mai 2025, 12:36
- Sport
- Ascultă știrea

Cei doi jucători emblematici pentru CFR Cluj se află la final de contract cu formația din Gruia.
Aflați în ultimele săptămâni ale înțelegerii cu clubul clujean, Ciprian Deac și Mario Camora ar putea continua alături de "feroviari". Totuși, nu se știe încă în ce calitate, cea de jucători sau cea de oficiali ai CFR-ului.
Anunțul a fost făcut de patronul Nelu Varga, care a revenit la sentimente mai bune față de cei doi, fiind euforic după câștigarea Cupei României de către echipa pe care o finanțează.
"Cu băieții, cu Deac și Camora, urmează să am o discuție la terminarea campionatului să vedem ce e mai bine pentru ei și pentru club. Încă nu am luat o decizie. Vedem, s-ar putea să aprob să rămână.
Dacă nu, le găsim un loc în conducere. Nu îi lăsăm de izbeliște, nu se pune problema asta. Sperăm să mai meargă un an împreună. Mă bucur pentru succesul de aseară, să le dea Dumnezeu sănătate, îi felicit pe băieți!", a spus Varga pentru Fanatik.
Atât Ciprian Deac, dar și Mario Camora se confundă cu cea mai importantă perioadă din istoria CFR-ului. Mijlocașul în vârstă de 39 de ani a câștigat 7 titluri, 3 Cupe și 5 Supercupe în tricoul vișiniu, în timp ce fundașul de 38 de ani și-a trecut în palmares 6 titluri, două Cupe și două Supercupe.