Vasile Miriuță: ”Am pierdut o bătălie, nu un război”
- Scris de Robert Popa
- 06 Apr 2017, 03:05
- Sport
- Ascultă știrea
"N-am început bine jocul. În prima repriză ne-au dominat teritorial, cu toate că am avut două ocazii clare prin Adiță Păun. În repriza a doua, am dominat în totalitate, dar n-am reușit să marcăm. E o înfrângere dureroasă, asta e. Am pierdut o bătălie, nu un război. Mai sunt șase jocuri. Obiectivul nostru nu a fost titlul, ci calificarea în play-off", a spus Miriuță pe Digisport.
CFR Cluj a fost învinsă cu 0-2 de Dinamo, miercuri, pe Arena Națională, în cea de-a patra etapă din play-off. Reușitele gazdelor au fost semnate de Adam Nemec (21) și Rivaldinho (43).
După eșecul cu "alb-roșii", formația din Gruia ratează șansa de a se apropia la două puncte de liderul Viitorul. Ardelenii ocupă locul 3 în play-off, cu 28 puncte, iar Dinamo a ajuns pe 4, acumulând 26 puncte. Duminică, de la ora 18:00, CFR va evolua pe propriul teren cu Viitorul Constanța.