Vasile Miriuţă: Dacă suntem pe primul loc înseamnă că merităm

Vasile Miriuţă: Dacă suntem pe primul loc înseamnă că merităm
Antrenorul Vasile Miriuţă a recunoscut la finalul partidei faptul că fotbaliştii feroviarii n-au jucat extraordinar, dar e de părere că poziţia de pe primul loc al clasamentului Ligii I ocupată de CFR Cluj este una meritată.

"N-am jucat strălucit, dar important e că a fost o victorie muncită, băieţii s-au străduit şi au dat tot ce au avut mai bun din ei. Îi felicit pentru atitudine, deteminare, au muncit foarte mult, au alergat foarte mult. Important e până la urmă victorie, cele trei puncte. Părerea mea că a fost un arbitraj foarte bun astăzi. O să-l sun pe fiul meu să mă aştepte în dormitor mâine la Budapesta cu poza de pe primul loc. Dacă suntem acolo înseamnă că merităm. Echipa asta munceşte mult, joacă fotbal bun, de calitate. Sunt două meciuri grele, chair dacă vom juca cu o echipă de liga a treia, voi încerca să schimb patru, cinci jucători să-i odihnsc, pentru că unii dintre ei au jucat aceste opt meciuri 90 de minute. Apoi ne aşteaptă un meci foarte dificil cu U Cluj, luni, dar avem timp să îl pregătim foarte bine", a spus Miriuţă la finalul meciului la LookTv.  

Etichete
Comenteaza