Victoraş Iacob, cauză pierdută pentru „U". Atacantul are şanse infime să evolueze pentru „Şepcile roşii"

Victoraş Iacob, cauză pierdută pentru „U
A trecut deja aproape o lună de la debutul mini-returului, iar atacantul Victoraş Iacob (foto), considerat drept cel mai bun transfer al „Şepcilor roşii" în acest an, nu a apucat să joace pentru echipa clujeană.

Mai mult, jucătorul în vârstă de 32 de ani nici nu se mai antrenează de câteva săptămâni sub comanda lui Ioan Viorel Ganea, iar în aceste condiţii legitimarea sa nu mai pare a fi de actualitate. Iacob nu a primit încă actele necesare transferului de la fostul club din Grecia, Niki Volou.

Victoraş Iacob a venit la Cluj cu câteva zile înaintea plecării lotului „studenţilor" în Antalya, însă atunci s-a antrenat separat şi nici nu a jucat în amicalul cu FC Baia Mare. În stagiul de pregătire din Turcia, atacantul s-a pregătit normal, încercând să revină la forma fizică optimă, dar nu a fost trimis titular în nici unul dintre partidele-test jucate acolo. Imediat după revenirea din cantonament, Iacob a rămas la Bucureşti, încercând să-şi rezolve situaţia la clubul din liga secundă din Grecia, pentru care a jucat în turul campionatului. Practic, Iacob s-a despărţit de Niki Volou invocând restanţe financiare, şi a aşteptat să primească un act din partea grecilor conform căruia aceştia nu se opun unui viitor transfer al său. Clubul elen nu a trimis până acum nici actul respectiv şi nici certificatul internaţional de transfer, obligatoriu pentru legitimarea jucătorului. În aceste condiţii, atacantul nici nu s-a mai întors la Cluj, rămânând la Bucureşti.

Oficialii Universităţii s-au reorientat între timp şi l-au adus pe Tony Nwakaeme, dar nici nigerianul nu a avut o soartă mai bună. Atacantul nu a fost legitimat nici el până în acest moment, din cauză că „U" nu a reuşit încă să-i obţină permisul de muncă de la Oficiul pentru Străini. „Până săptămâna viitoare ar trebui să fim în regulă şi cu Tony. În cazul lui Iacob aşteptăm actele, am înţeles că nu se mai antrenează, aşa că nu ştiu ce decizie se va lua în cazul său", s-a limitat să comenteze Horia Ţiril, administratorul judiciar al clubului aflat în insolvenţă.

Comenteaza