Victoria, singurul obiectiv la Miercurea Ciuc, anunță Drammeh : "Clar va fi un meci dificil, dar trebuie să ne arătăm nivelul"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:33
- Sport
- Ascultă știrea

Mijlocașul Universității Cluj a prefațat întâlnirea dintre formația sa și Csikszereda, din etapa cu numărul 12 a sezonului regulat din Superligă.
Titular în duelul cu CFR, Mouhamadou Drammeh a simțit gustul Derby-ului Clujului și recunoaște că și-ar fi dorit să debuteze împotriva rivalei cu un succes. Chiar dacă jocul s-a încheiat la egalitate, mijlocașul anunță că "studenții" pleacă spre Miercurea Ciuc cu un singur obiectiv: victoria.
"Mă simt bine după Derby, ar fi fost și mai bine dacă reușeam să câștigăm. Personal, mă simt mai bine, am avut mult timp fără minute jucate. Cred că am jucat 60 de minute destul de bune, acum trebuie doar să continui și să fiu cea mai bună versiune a mea.
Suntem U Cluj și ne așteptăm să câștigăm fiecare meci. Nu am luat 3 puncte cu CFR, dar avem șansa în două zile să ne revanșăm. Cred că trebuie să câștigăm, să luăm toate punctele. Avem obiective mai mari decât ei, dar va fi cu siguranță echilibrat.
Clar va fi un meci dificil, dar trebuie să ne arătăm nivelul. Situația noastră nu e catastrofală, dar cu siguranță nu e ceea ce așteptam", a transmis mijlocașul.
Întâlnirea dintre Universitatea Cluj și Csikszereda se va disputa sâmbătă, 4 octombrie, de la 15:00.