Victorie clară pentru CFR în al doilea amical din Cipru

Victorie clară pentru CFR în al doilea amical din Cipru
"Feroviarii" s-au impus cu 4-1 în fața celor de la Mezőkövesd-Zsóry SE (Locul 5 din Ungaria), vineri, în cel de-al doilea meci de pregătire din Cipru.

Elevii lui Miriuță au deschis scorul în prima repriză, prin Tomislav Gomelt (26). Croatul a înscris cu stângul, din voleu, după o pasă a lui Deac. 9 minute mai târziu, CFR Cluj a beneficiat de un penalty, dar lovitura de pedeapsă a fost ratată de Omrani (37).

La revenirea pe teren, ardelenii și-au dublat avantajul prin Adrian Păun (47). CFR a mai înscris de încă două ori, prin Neagu (70, penalty), respectiv Păun (72), iar golul de onoare al maghiarilor a venit în minutul 88.

Este a două victorie bifată de elevii lui Miriuță în Cipru, după 2-0 cu FC Ufa (prima ligă din Rusia). Următorul amical al formației din Gruia este programat pe 24 februarie, împotriva polonezilor de la Arka Gdynia. Pe 27 ianuarie, va avea loc ultimul meci de pregătire din Cipru, cu Korona Kielce (tot din Polonia).

CFR 1907 CLUJ - Mezőkövesd-Zsóry SE 4-1 (1-0)

Au marcat: Gomelt (26), Păun (47, 72), Neagu (70)

CFR Cluj (4-4-2): Marc - Camora, Horj, Larie, Tiago Lopes - Nouvier, Gomelt, Deac, Sorsa - Juan Carlos, Omrani

Au mai intrat: Roman, Peteleu, Rus, Păun, Mureșan, Bumba, Neagu, Mincă

Comenteaza