Victorie de argint pentru “U” Jolidon

Victorie de argint pentru “U” Jolidon
Vicecampioane naţionale pentru a treia oară consecutiv, handbalistele formaţiei “U” Jolidon au primit medaliile de argint la finalul meciului câştigat sâmbătă pe teren propriu cu CSM Ploieşti (34-30). Ardelencele şi-au îndeplinit matematic obiectivul după meciul din runda precedentă, cu Cetate Deva.

"Studentele" nu au avut emoţii în prima repriză, pe care au încheiat-o la adăpostul unui avans de cinci goluri, 20-15. O diferenţă considerabilă s-a menţinut şi pe durata părţii secunde (28-22, min. 49, 30-22, min. 51), elevele lui Gheorghe Covaciu reducând turaţiile într-un moment în care soarta partidei era deja pecetluită. Florina Bârsan-Chintoan a fost principala marcatoare a vicecampioanei, cu nouă reuşite.

Imediat după meci a urmat festivitatea de premiere, jucătoarele primind medaliile de argint din partea secretarului general al Federaţiei Române de Handbal, Mihai Marinescu, dar şi a directorului executiv al Clubului Sportiv Universitatea, Ovidiu Vasu. "Ne bucurăm foarte mult, le mulţumim sponsorilor, fanilor şi tuturor celor care au fost alături de noi. Mă bucur că s-a terminat cu bine şi acest campionat. Sper să câştig cât mai curând o medalie de aur cu «U» Jolidon, dar pentru asta e nevoie de multă muncă. Sperăm să avem susţinere financiară şi din partea altora pe viitor. Am avut unele discuţii cu şefii, sper să joc tot aici şi în sezonul următor", a declarat handbalista lui "U" Jolidon, Mihaela Ani-Senocico. În ultima etapă a Ligii Naţionale "studentele" vor juca în fieful Universităţii Neptun Constanţa.

(D.S.)

 

 

Comenteaza