Video Victorie dramatică pentru U-BT Cluj la Oradea. Coș marcat în ultima secundă

Victorie dramatică pentru U-BT Cluj la Oradea. Coș marcat în ultima secundă
| Foto: Facebook.com/ubtcluj

U-Banca Transilvania rămâne neînvinsă în Liga Națională, după ce a depășit-o dramatic pe CSM CSU Oradea, în derby-ul etapei cu numărul XVIII.

Baschetbaliștii clujeni s-au impus cu 81-79, grație unui coș înscris în ultima secundă de Patrick Richard. 

Ambele formații au avut parte de meciuri internaționale în această săptămână, însă au intrat pe teren hotărâte să obțină victoria. Duelul a avut ritm, iar combatantele au furnizat puncte pe bandă rulantă. Stefan Birčević a fost în mare formă și ne-a desprins la 8-14. CSM a egalat la 16, apoi s-a mers cap la cap până în finalul sfertului, când tabela indica 24-26.

Clujenii au fost superiori în actul secund, când au avut viteză în joc și nu au greșit la finalizare. Brandon Brown l-a găsit adesea perfect pe Stipe în spațiul de trei secunde, în vreme ce Hogue și Grasu au adus energie de pe banca de rezerve. Drept dovadă, U-Banca Transilvania a condus cu 37-50 la pauză.

În sfertul al treilea, Birčević a marcat pentru 48-61. CSM-ul a răspus prin coșuri de la mare distanță, capitol la care trupa lui Cristian Achim a excelat. Kris Richard, Stephen Holt și Mark Ogden au punctat de la mare distanță. De altfel, Ogden a strâns situația în actul decisiv. Elevii lui Mihai Silvășan au beneficiat de un avantaj de 15 puncte la care a contribuit din plin Elijah Stewart. Chiar și ala, leii, împinși de la spate de suporteri, s-au ținut aproape.

Finalul a fost incendiar, întrucât Kris Richard a izbutit un coș cu fault de la trei puncte și a egalat la 79. Ultima posesie a revenit alb-negrilor, iar Patrick Richard a pus capăt întâlnirii cu un buzzer-beater venit pe o recuperare. Astfel, U-Banca Transilvania înregistrează un nou rezultat pozitiv și se pregătește acum de confruntarea din deplasare cu Prometey.

Oradea nu părea în cea mai bună formă, dar știam la ce să ne așteptăm. Acest meci reprezintă un derby. Oricine poate câștiga. Nu suntem mulțumiți de felul cum s-a desfășurat meciul, am făcut greșeli, dar ne bucurăm de victorie. Nu am comunicat în defensivă la acea aruncare a lui Kris Richard. Am rămas concentrați, uniți și am gestionat mai bine finalul. Am anticipat acea aruncare a lui Brandon și am fugit să recuperez mingea. Mi-am dorit să îmi ajut echipa”, a declarat Patrick Richard, potrivit u-bt.ro.

A fost un meci foarte disputat, demn de cele mai bune două echipe din ultimii ani. Știam că nu va fi ușor, i-am avertizat pe băieți să nu ne gândim la ultimul lor rezultat. Înfrângerea din Portugalia a CSM-ului a fost înșelătoare. Ei sunt o echipă valoroasă. Cu siguranță au vrut să șteargă evoluția proastă și să câștige în fața noastră. A părut la un moment dat că ne aflăm în control, însă nu a fost deloc așa. Știam că se câștigă greu aici.

Au revenit încet în meci și am avut un final foarte tensionat, pe unele greșeli ale noastre care ne puteau costa victoria. Cred că avem baschetbaliști care să finalizeze bine din spațiul de trei secunde. Avem jucători atletici în lot, am fost concentrați și am reușit un procentaj bun la aruncări. Mă bucur că am obținut victoria. Nu trebuia să fim egalați atunci, schema a fost gândită altfel, așa că am greșit în acea situație.

Trebuie să învățăm din lucrurile acestea, care ne pot costa în momente mult mai importante, cum ar fi o semifinală sau o finală. Vom pleca mâine dimineață în Ucraina. Practic mergem acasă, ne lăsăm bagajul și îl luăm pe cel de Champions League. Vom întâlni o formație foarte puternică, au un buget mare, dar eu cred că putem câștiga. Mergem să facem un joc bun, aproape de potențialul maxim, și sperăm să venim acasă cu victoria”, a afirmat Mihai Silvășan, antrenorul U-BT Cluj.

Comenteaza