Victorie la TAS pentru CFR Cluj. Vicecampioana a câștigat procesul cu Roger

Victorie la TAS pentru CFR Cluj. Vicecampioana a câștigat procesul cu Roger
| Foto: facebook.com/cfr1907

Clubul din Gruia se afla în proces cu brazilianul care a îmbrăcat tricoul vișiniu în perioada 2022-2023.

Scos de CFR Cluj de pe lista de campionat, Roger a acționat formația în instanță și a fost declarat liber de contract de către FIFA. Mai mult, forul mondial a decis că vicecampioana României trebuia să îi achite aproape 400.000 euro brazilianului, drept compensație.

Clubul a atacat decizia FIFA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și a obținut un verdict favorabil. Potrivit GSP, TAS a decis ca suma pe care echipa clujeană i-o datorează jucătorului în vârstă de 28 de ani e doar 7.000 de euro, considerabil mai puțin decât se stabilise inițial.

Astfel, Roger, care în prezent e liber de contract după despărțirea de Universitatea Cluj va fi nevoit să se mulțumească cu o sumă infimă în urma procesului cu CFR Cluj.

Brazilianul ajuns în Gruia de la UTA a îmbrăcat de 35 de ori tricoul vișiniu, a oferit 5 pase decisive și a cucerit titlul de campion în Superligă alături de CFR Cluj, în sezonul 2021-2022.

Comenteaza