Vlad Munteanu, despre meciul cu Steaua: „Cu o mentalitate corectă putem bate pe oricine”

Vlad Munteanu, despre meciul cu Steaua: „Cu o mentalitate corectă  putem bate pe oricine”
„U” începe noul an cu un meci extrem de dificil, pe terenul campioanei Steaua, acolo unde clujenii n-au mai câştigat de aproape 40 de ani. Vlad Munteanu, administratorul special al „Şepcilor roşii” crede că echipa sa are capacitatea să plece neînvinsă din Bucureşti.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Pentru a reuşi asta, crede Munteanu, „studenţii" trebuie să abordeze meciul extrem de determinaţi. „Cred că Steaua este o echipă puternică şi fără Bourceanu. Este favorită în ambele întâlniri. Sper să facem o figură frumoasă la Bucureşti. Am văzut-o pe Steaua în pregătire. Nu se compară meciurile amicale cu cele oficiale. Steaua e una dintre favorite la titlu, dar orice echipă din Liga I poate bate pe oricine. Eu îmi doresc din tot sufletul să fim noi primii care câştigăm cu Steaua sezonul ăsta", a spus Munteanu la Dolce Sport.

Optimismul său e împărtăşit şi de antrenorul Mihai Teja, cel care a declarat înaintea antrenamentului de miercuri, primul după revenirea din Antalya, că merge la Bucureşti să obţină cel puţin un punct. „N-am urmărit neapărat rezultatele din amicale, ci am vrut să reglez automatismele din joc. Mergem în Ghencea să luăm măcar un punct, dar cred că avem capacitatea să şi câştigăm. Steaua e o echipă foarte puternică, a devenit şi mai bună acum, după venirea lui Sânmărtean, dar asta ştiam. E important să ne facem jocul, iar atunci şi rezultatul va fi pe măsură", a spus antrenorul „studenţilor".

Meciul dintre Steaua şi „U" Cluj, primul din noul an pentru „studenţi", se va juca marţi, de la ora 18:15, în direct la Digisport.

 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .