Vlad Muțiu, transferat oficial la “U” Cluj: “Sunt bucuros că am ajuns un club de tradiție cu suporteri minunați”

Vlad Muțiu, transferat oficial la “U” Cluj: “Sunt bucuros că am ajuns un club de tradiție cu suporteri minunați”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Portarul care a evoluat ultima dată pentru Farul Constanța este noul fotbalist al “Șepcilor roșii”.

Universitatea Cluj a confirmat prima mutare pentru sezonul următor, tranferul goalkeeper-ului Vlad Muțiu. Jucătorul în vârstă de 25 de ani a evoluat în stagiunea precedentă pentru Farul Constanța, formație la care a purtat și banderola de căpitan. În vârstă de 25 de ani, Muțiu este originar din Baia Mare și a fost crescut de Dinamo. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Unirea Târlungeni, CSM Râmnicu Vâlcea și CS Afumați și se poate lăuda și cu 11 prezențe în Liga 1, în tricoul “Câinilor roșii”. 

“Sunt bucuros că am ajuns la Universitatea Cluj, un club de tradiție cu suporteri minunați. Îmi doresc să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele și abia aștept să începem campionatul. Personal, cel mai important aspect e să dau totul pentru club și să închid poarta în cât mai multe meciuri”, a declarat Vald Muțiu pentru site-ul oficial al echipei clujene.

Comenteaza