"Vlăduţ de frica ta, Mutu a plecat în India" GALERIE FOTO

Echipa de liga a treia Unirea Jucu a fost învinsă fără probleme de câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei României, Petrolul Ploieşti. Aproximativ 300 de suporteri din comuna Jucu au făcut deplasarea la meci pentru a-şi susţine favoriţii.

Suporterii divizionarei C Unirea Jucu, care au făcut deplasarea cu cinci autocare plus automobile proprii, erau nemulţumiţi de faptul că partida cu Petrolul nu s-a ţinut pe propriul teren, deoarece pentru ei ar fi fost o sărbătoare în toată regula. Totuşi, fanii păreau optimişti înaintea partidei, cu toate că valoarea dintre cele două echipe era evidentă.

"Susţin echipa de vreo patru, cinci ani. Sper să câştige, binenţeles. Dacă jucam acasă era probabil mai multă lume. Eu sunt din Gădălin, din satul aparţinător de comuna Jucu. Particip aproximativ la fiecare meci. Pentru noi era o sărbătoare dacă se ţinea meciul la Jucu, venea lumea din toate satele", a spus un susţinător al celor din Jucu.

Înainte de începerea meciului, jucanii au afişat un banner prin care l-au ironizat pe Adrian Mutu, plecat recent de la Petrolul în India. "Vlăduţ de frica ta, Mutu a plecat în India", făcând referire la fundaşul Unirii Jucu, Vlad Morar, simplă coincideţă de nume cu atacantul lui "U".

Viceprimarul comunei Jucu, Ioan Bucur, spune că în situaţia în care meciul se juca în comună, mărea capacitatea stadionului prin amenajarea unei tribune de 1.000 de locuri. 

"Era o aglomeraţie de nu  mai puteai circula. Se blocau şi străzile şi tot, era frumos. Eu ţin cu Unirea Jucu din 1974 şi am înfiinţat echipa cu primarul şi cu alţii. La meciurile de pe teren propriu participă 400, 500, 600, 1.000 , depinde de meci", e expkucat viceprimarul. Şeful său, Ioan Pojar, este fratele legendei lui "U" Cristi Pojar.

Golurile "lupilor galbeni" au fost macate de Astafei, în minutul 23, printr-un şut de la şapte metri, Kyiabu Nkoyi, abia intrat, în minutul 31 şi din nou Astafei, în minutul 57, printr-o lovitură de cap de la jumătate de metru.

Antrenorul Unirii Jucu, Alpar Meszaros, fost jucător al Universităţii Cluj, a fost destul de mulţumit de parcursul reuşit de echipa sa în această ediţie a Cupei României.

"Am început bine jocul, din păcate n-am înscris, am avut două ocazii mari. Până la urmă cred că am ieşit cu capul sus. Nu cred că a lucrat cineva în comună. Eu mă bucur că a venit lume multă la meci şi cei din Jucu au venit. Mă bucură foarte mult şi pentru domnul primar şi pentru cei care susţin echipa, e deosebit. Noi suntem o echipă mică şi am ajuns până aici şi asta cred că a adus lumea la stadion. Dacă era Mutu, sută la sută era mai multă lume, dar poate luam şase, aşa cu trei ne mulţumim şi e ok aşa. Fizic au fost peste noi şi e normal. Noi suntem la nivelul la care suntem, ei sunt jucători profesionişti care au un lot de 28 care pot scoate din buzunar pe cineva care să facă o echipă de divizia C cum suntem noi. Pentru noi e extraodinar şi sper ca cei care ne conduc să pună cărămidă cu cărămidă şi uşor, uşor să fim  şi noi a doua, a treia, a patra echipă a Clujului", a spus Alpar Meszaros. El a explicat şi că jucanii vor încasa o "primă" obişnuită după acest eşec: "La noi tot timpul se dă câte o bere. Asta e legea la divizia C şi la noi, după fiecare meci bem o bere".

Comenteaza