Volei feminin: ”U” Cluj a revenit pe prima scenă

Volei feminin: ”U” Cluj a revenit pe prima scenă
Jucătoarele de la ”U” Cluj au revenit pe prima scenă a voleiului românesc, în urma turneului de promovare disputat în perioada 12-14 mai, la Timișoara.

Formația clujeană revine, astfel, în prima ligă după un an de absență. Alături de ardelence a promovat și Agroland Timișoara.

"Ca organizare, a fost foarte frumos, chiar deosebit. Jocurile au fost frumoase, mai ales jocul nostru cu Rapidul, a fost destul de tensionat dar cu dorință ne-am impus și eram promovați încă din a doua zi a turneului.

Meciul cu UVT Agroland a fost frumos, în setul 4 cu puțină atenție se putea face 2-2 și cred că acestei partide fiind ca o finală, i-ar fi stat bine să se termine în cinci seturi.

Pentru noi de abia acum începe greul. Pentru a supraviețui în Liga I trebuie discuții, lucruri puse pe hârtie și trebuiesc bani. Avem nevoie de jucătoare pentru a face față în Divizia A1", a declarat antrenorul Universității Cluj, Daniel Banu, pe site-ul clubului.

"U" Cluj a înregistrat următoarele rezultate la turneul de promovare de la Timișoara:

"U" Cluj - CSM Focșani 3-0 (25-12, 25-13, 25-15)
Rapid București - "U" Cluj 0-3 (27-29, 20-25, 21-25)
"U" Cluj - Agroland Timișoara 1-3 (21-25, 25-20, 15-25, 23-25)

Comenteaza