Vor să scape de „naufragiu" la Constanţa. „U" joacă sâmbătă primul „decisiv"

Vor să scape de „naufragiu
Universitatea va întâlni sâmbătă, de la ora 19:30, pe Viitorul Constanţa, o adversară directă în lupta pentru evitarea retrogradării, iar clujenii nu au voie să piardă

Bătuţi de Steaua fără prea mari emoţii, „studenţii" trec azi la disputele cu adversarii din zona fierbinte a clasamentului. Pe stadionul „Farul" din Constanţa, Ioan Viorel Ganea va încerca să câştige în faţa fostului său coechipier de la „naţională", Gheorghe Hagi, patronul Viitorului, într-o dispută-cheie în lupta pentru evitarea retrogradării. Clujenii vor juca azi fără Szilagyi Zsolt şi Vasile Gheorghe, dar în lot revine golgheterul Viorel Dinu. Viitorul Constanţa - „U" Cluj începe la ora 19:30, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

„Meciul cu Viitorul este foarte important, e decisiv după părerea mea. Avem nevoie de şase victorii pentru a ne salva", spunea Ioan Viorel Ganea, antrenorul „studenţilor", în interviul acordat ieri pentru ZIUA de CLUJ. Timpul nu mai are răbdare cu „Şepcile roşii". Din 14 etape rămase până la finalul campionatului, „U" trebuie să mai obţină minimum 18 puncte pentru a fi sigură că scapă de matineul Ligii a II-a. Azi, elevii lui Ioan Viorel Ganea vor da prima bătălie importantă, pe terenul nou-promovatei Viitorul Constanţa, echipă pe care au reuşit să o învingă în tur, scor 2-1, prin golurile lui Viorel Dinu şi Cleiton. Interesant este că faţă de echipa cu care Cristi Dulca, antrenorul de la acea vreme al Universităţii, începea meciul cu Viitorul, doar un jucător a rămas printre titulari, Viorel Dinu. Ganea ar putea face câteva modificări faţă de meciul cu Steaua, iar „U" prim „11" în această seară se creionează astfel: Boşneag (Samoilă) - Ciupe, Popa, Raţiu, Nicola - Bucşa, Muzac - Buleică, Dinu, Hidişan (Borza) - Apostu.

De cealaltă parte, antrenorul Cătălin Anghel nu va putea conta pe unul dintre jucătorii de bază, Denis Alibesc, tânărul atacant fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe. Anghel spune că Viitorul nu-şi permite să facă vreun pas greşit contra Universităţii. „Orice meci este important, dar având în vedere că jucăm împotriva unei contracandidate la evitarea retrogradarii meciul este şi mai important. Putem spune că este un joc de şase puncte, iar situaţia din clasament confirmă acest lucru.Vom avea în faţă un adversar puternic, în ciuda poziţiei din clasament. Au jucători buni şi un joc pe măsură. Totuşi, important este ceea ce facem noi în teren nu ne prea interesează adversarul. Dacă noi ne impunem prin evoluţie vin şi golurile şi implicit rezultatele. Trebuie să ajungem să fructificăm mai multe din ocaziile de gol pe care le avem", a spus antrenorul Viitorului.

Partida dintre Viitorul şi „U" se va juca azi, de la ora 19:30, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

Etichete
Comenteaza