Vot de încredere pentru Blănuță, din partea selecționerului de la tineret: "E un jucător important, pe care intenționez să mă bazez"

Vot de încredere pentru Blănuță, din partea selecționerului de la tineret: "E un jucător important, pe care intenționez să mă bazez"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Atacantul Universității Cluj a primit o veste bună din partea lui Daniel Pancu, cel care e convins că tânărul jucător va reprezenta în viitor o soluție și pentru naționala de seniori.

Neconvoncat la acțiunea din luna martie a echipei naționale de tineret, care și-a măsurat forțele cu Portugalia și Țările de Jos, Vladislav Blănuță rămâne un om important pentru selecționerul reprezentativei U21.

Daniel Pancu și-a explicat decizia în legătură cu jucătorul Universității Cluj și a vorbit despre viitorul strălucit pe care îl are atacantul în vârstă de 23 de ani, care traversează cel mai bun sezon al carierei.

"Pentru mine, Blănuță e un jucător important, pe care intenționez să mă bazez. Dacă a lipsit la ultima acțiune, asta nu înseamă că el nu va mai veni la lot. Nu l-am selecționat pentru meciurile cu Portugalia și Olanda de la U21 din următorul motiv. El este suspendat pentru prima partidă de la EURO, iar eu am vrut să îl văd la lucru și pe Ionuț Cojocaru de la Farul Constanța.

Până la turneul final nu mai aveam o astfel de posibilitate. Dacă vă uitați cu atenție pe lotul convocat de mine la ultima acțiune a națioalei noastre, atunci o să vedeți că au fost absenți și alți băieți cu ștate mai vechi de pe la națională, așa cum s-ar spune.

Vladislav Blănuță este în continuare în vizorul meu, e un tip de atacant care lipsește de ani buni fotbalului românesc, iar la EURO s-ar putea să schimb sistemul și să joc cu doi atacanți. Astfel, le transmit tuturor băieților să rămână în continuare concentrați pe munca lor de la echipele lor de club, deoarece noi îi monitorizăm în continuare pe toți cu mare atenție.

Totul depinde doar de ei și de modul cum vor evolua în următoarea perioadă la echipele lor de club. Mă bucur mult când atacanții mei de la națională marchează pe la echipele lor de club, așa cum mă bucur pentru fiecare evoluție bună a fiecărui jucător pe care îl am în atenție. La EURO U21 vom avea meciuri foarte grele, dar eu am încredere în tinerii noștri jucători", a declarat Daniel Pancu, potrivit Prosport.

Cu 11 goluri marcate în actuala ediție a Superligii, Vladislav Blănuță este cel mai bun marcator al Universității Cluj, formație calificată în premieră în play-off.

Comenteaza