Walter confirmă struţo-cămila: duce jucători la Petrolul, dar rămâne acţionar la “U”

Walter confirmă struţo-cămila: duce jucători la Petrolul, dar rămâne acţionar la “U”
Omul de afaceri a confirmat ieri că se va implica la echipa din Ploieşti prin transferul mai multor jucători. El va deţine în continuare 98% din acţiunile Universităţii Cluj.

Devine Universitatea echipa "satelit" a Petrolului? Aceasta e întrebarea care-i macină pe fanii "Şepcilor roşii". Florian Walter a confirmat ieri pentru prosport.ro ceea ce declarase în ZIUA de CLUJ: pleacă la Petrolul Ploieşti cu o serie de jucători importanţi ai Universităţii, dar rămâne cel puţin pentru moment acţionar majoritar, cu 98%, la Cluj.

Mutarea lui Walter la Ploieşti nu mai e un zvon, ci un fapt real. ZIUA de CLUJ a relatat încă de la începutul săptămânii despre mişcările de trupe care se produc pe drumul dintre Cluj şi Ploieşti. Informaţiile au fost confirmate şi de Andi Crângu, preşedintele grupării prahovene, care a declarat, pentru site-ul suporterilor doarpetrolul.ro, că "la Ploieşti vor ajunge toţi titularii de la Cluj". Acesta a afirmat însă că George Galamaz şi Adrian Cristea nu ar fi tocmai favoriţii fanilor din Ploieşti. "Până vineri (mâine - n. red.) o să fie schimbări drastice în lot: o să vină şi o să plece mulţi jucători. Săptămâna cealaltă definitivăm lotul. Vom face trei-patru transferuri şi vom contopi cele două loturi. Este schiţată o listă de la «U» Cluj - în majoritate, toţi titularii de la Cluj şi printre ei se află Galamaz şi Cristea, dar rămâne să discutăm şi cu suporterii despre cei doi pentru că, în momentul actual, există un curent negativ în privinţa celor doi. Sperăm ca de data asta să nu mai existe eşecul de la fuziunea din 2003", a spus Crângu, făcând referire la fuziunea dintre Petrolul şi Astra, care s-a lăsat cu retrogradarea echipei nou-înfiinţate.

Florian Walter a declarat ieri pentru prosport.ro că mai mulţi jucători au semnat deja contracte cu Petrolul. Conform informaţiilor noastre, aceştia sunt Mircea Bornescu, Sebastian Achim, Constantin Grecu, Dorinel Popa, Marian Cristescu şi Gicu Grozav. Ceilalţi sunt încă indecişi, dar urmeză să dea un răspuns până la finele săptămânii. Walter spune că la Ploieşti nu va intra în acţionariat şi că va rămâne în continuare cu pachetul de 98% deţinut la "U", cel puţin până când va găsi un investitor. Conform regulamentelor Federaţiei şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal, o persoană fizică sau juridică nu poate fi acţionar la două cluburi din aceeaşi divizie. "100% vreau plec. Deja câţiva jucători au semnat cu Petrolul, dar vor urma şi alţii pentru că la «U» nu voi mai da salariile pe care le-am dat. Eu nu voi fi acţionar la Petrolul. Merg doar cu jucătorii. Rămân acţionar la «U». Dacă găsesc pe cineva să cumpere clubul îl voi da, dacă nu, voi rămâne, dar nu voi mai investi ca până acum. Am investit 17 milioane de euro în «U» Cluj şi un om deştept ştie când să se oprească", a spus Walter pentru sursa citată. Acesta confirmă, practic, cele declarate la începutul săptămânii pentru ZIUA de CLUJ, când a afirmat, printre altele, că decizia de a părăsi Universitatea se leagă şi de distanţa care leagă oraşul de Bucureşti, unde se află sediul firmelor sale.

Singurele lucruri certe în acest moment în ceea ce priveşte clubul "Şepcilor roşii" sunt staff-ul tehnic şi programul de pregătire. Astfel, lotul pe care va reuşi Claudiu Niculescu să-l încropească va efectua două stagii de cantonament, la Poiana Braşova şi în Austria.

Revine şi Voican

Andrei Voican, împrumutat pentru retur tocmai la Petrolul Ploieşti, ar putea reveni din vară în lotul Universităţii Cluj. Atacantul s-a accidentat grav la unul din primele antrenamente efectuate la Ploieşti, suferind o ruptură a ligamentelor încrucişate, însă de câteva săptămâni şi-a reluat antrenamentele uşoare la Cluj, sub comanda lui Claudiu Niculescu. Alături de Voican se vor întoarce la echipă alţi jucători împrumutaţi, urmând ca lotul să fie completat cu jucători tineri, pe lângă cei care nu pleacă la Ploieşti.

(D.S.)

 

 

Etichete
Comenteaza