Walter mizează pe cuplul Marian Pană – Cristi Dulca pentru Liga I
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:15
- Sport
- Ascultă știrea

“U” şi-a definitivat ieri staff-ul tehnic pentru Liga I. Alesul finanţatorului Florian Walter pentru postul de manager general este Marian Pană (42 de ani), fostul antrenor al Daciei Mioveni în acest sezon. Cristi Dulca rămâne antrenor principal şi urmează să fie ajutat în pregătirea echipei de Dorin Zotincă şi Emil Szolomajer.
Marian Pană este un nume mult mai puţin spectaculos decât Mircea Rednic, Viorel Moldovan sau Giuseppe Materazzi, însă finanţatorul Florian Walter spune că a ales o persoană care se pliază pe aceleaşi principii ca şi Cristian Dulca, antrenorul care a promovat pe “U” în Liga I. Pană a fost adus drept deţinător al licenţei PRO pentru antrenori, o condiţie esenţială pentru a pregăti o echipă din prima ligă, act nedeţinut de Dulca.
“Am adus un băiat din acelaşi aluat ca şi Cristi Dulca. E un om muncitor, dornic de performanţă. I-am lăsat pe cei doi să vorbească vreo două zile, să se sfătuiască, să pună lucrurile cap la cap, iar azi-dimineaţă (ieri – n.red.) au venit la mine şi mi-au spus că sunt pregătiţi să se apuce de treabă. Eu am mare încredere în ei”, ne-a declarat Florian Walter la puţin timp după anunţul oficial.
Marian Pană a încheiat cariera de jucător la 33 de ani, timp în care a evoluat pentru Dinamo Bucureşti, FC Argeş sau Hapoel Haifa, în Israel. Ca antrenor, a pregătit pe CS Otopeni, Ştiinţa Bacău sau Gloria Bistriţa, această ultimă aventură desfăşurându-se în turul campionatului trecut al Ligii I, când a reuşit să redreseze echipa alb-albastră, aflată în drumul spre eşalonul secund. în retur a pregătit pe Dacia Mioveni, formaţie cu care a pierdut, 1-2, meciul de la Cluj, cu “U”.
La final, Pană a înţepat serios echipa clujeană, despre care a spus că a câştigat nemeritat şi că nu are calităţi pentru promovare. Antrenorul principal, Cristi Dulca, spune că venirea lui Pană vine ca o completare a staffului tehnic. “Şi până acum eram un grup, în sensul că luam deciziile împreună cu Alessandro Sarocco şi Emil Szolomajer. De acum încolo va fi la fel. Ne vom sfătui şi vom lua, sperăm noi, cea mai bună decizie”, a afirmat Cristi Dulca.
Pe lângă mutările la capitolul administrativ şi tehnic, Walter lucrează intens la definitivarea transferurilor lui Adrian Cristea şi Gabriel Boştină la Universitatea. Dacă ultimul e ca şi acontat, în ceea ce-l priveşte pe mijlocaşul de 26 de ani omul de afaceri spune că aşteaptă răspunsul clubului Dinamo Bucureşti.
“Cu Boştină e rezolvat în proporţie de 99,9 la sută. Mâine (azi – n.red.) semnăm actele. Legat de Cristea, noi am făcut oferta, l-am convins pe băiat să vină la Cluj, iar acum aşteptăm răspunsul celor de la Dinamo. Nu cred că va avea probleme de disciplină aici. Cred că vom reuşi să-l ţinem sub control. La Dinamo a stat şase ani de zile. E foarte mult şi probabil că s-a plafonat. Are nevoie de o provocare. Sper ca până la finalul săptămânii să rezolvăm”, a explicat Florian Walter, finanţatorul echipei clujene.
Pe lângă cei patru jucători deja transferaţi sau în curs de achiziţionare, Universitatea va mai face încă patru transferuri, printre care un fundaş stânga şi un mijlocaş ofensiv.
Pană: “Universitatea e un nume important”
“Am discutat cu Cristi Dulca şi sunt convins că vom face treabă bună împreună. «U» Cluj este un nume important, care trebuie respectat în Liga I. «U» are suporteri extraordinari, i-am văzut când am venit cu Dacia Mioveni aici. Au încurajat echipa din primul minut până la final. Ca să-i mulţumim, trebuie să avem rezultate pe prima scenă”, a spus Marian Pană, citat de site-ul oficial al echipei clujene.