Yuri, pesimist la finalul primului meci din grupele Conference League: "O să fie un parcurs foarte greu"
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Sep 2022, 11:04
- Sport
- Ascultă știrea
Fundașul brazilian a înscris unicul gol al campioanei României în egalul obținut de CFR Cluj pe terenul celor de la Ballkani.
Yuri a înscris norocos în ultimele minute ale meciului din Kosovo și și-a salvat echipa de la o rușine istorică. La finalul partidei, brazilianul a adoptat abordarea pesimistă a antrenorului său, Dan Petrescu, și a anunțat că parcursul din cea de-a treia competiție europeană va fi unul complicat.
"Nu ne bucurăm pentru un rezultat de egalitate, dar ținând cont de ce s-a întâmplat pe teren suntem mulțumiți de punctul ăsta.
Ei nu au avut foarte multe ocazii, au avut multe mingi, dar ocazii au avut două sau trei. Noi am avut mai multe, dar din păcate rămânem doar cu un punct.
O să fie un parcurs foarte greu, pentru că nicio echipă nu e slabă. Toate echipele sunt bune și încercăm să facem cât mai multe puncte. Aici o să fie pentru toată lumea greu", a declarat Yuri după meciul cu Ballkani.