Zach Hankins, primul mesaj după ce a semnat cu U-BT. Ce a spus americanul

Zach Hankins, primul mesaj după ce a semnat cu U-BT. Ce a spus americanul
| Foto: fiba.basketball

Baschetbalistul în vârstă de 27 de ani ajunge la Cluj-Napoca după doi ani petrecuți în Israel, la Hapoel Ierusalim.

Prezentat oficial în urmă cu câteva zile, Zach Hankins a transmis și primul mesaj după transferul la U-BT. Americanul s-a declarat încântat de oportunitatea de a evolua pentru campioana României și așteaptă cu nerăbdare noul sezon.

"Salutare tuturor! Sunt Zach Hankins și vreau să vă spun cât de încântat sunt că fac parte din familia U-BT Cluj-Napoca. De abia aștept noul sezon și de abia aștept să joc", a transmis baschetbalistul.

Absolvent al Universității Xavier, Hankins a evoluat în NBA Summer League pentru Philadelphia 76ers, iar mai apoi a făcut pasul în Europa, la CEZ Nymburk. Au urmat experiențe la Maccabi Rishon LeZion (Israel), Birmingham Squadron (G-League), Mets de Guaynabo (Puerto Rico).

Între 2022 și 2024 a jucat pentru Hapoel Ierusalim, formație alături de care a câștigat de două ori Cupa Israelului. Mai mult, în 2023, noul baschetbalist al campioanei României a fost declarat MVP al campionatului israelian și a fost inclus în echipa ideală a Basketball Champions League.

Comenteaza