Un dialog cu mijlocaşul lui Arsenal Kiev e recomandabil celor care-i privesc cu superioritate pe fotbalişti. Dacă pe teren George Florescu fuge să prindă mingea, în afara gazonului are cuvintele la el şi întreţine cursiv dialogul cu reporterul. După o primă jumătate de campionat în care a fost scos din joc de accidentări, clujeanul e hotărât să tragă tare în pregătiri pentru a-şi recâştiga locul în echipă. Perioada de recuperare a fost mai uşor de suportat în compania lui Antonio Cristian, băieţelul său născut pe 26 iulie 2012. Şi, dacă vor mai fi voci care să murmure când va fi chemat la Naţională, George va uita de răutăţi cu un zâmbet al lui Antonio.
Ai avut un tur ghinionist la Arsenal Kiev.
Am suferit două accidentări. Din păcate, chiar în etapa a doua m-am accidentat la glezna dreaptă, am făcut o întindere de ligamente şi am stat o lună şi jumătate. După ce mi-am revenit, am jucat două meciuri şi în al treilea am luat cartonaş roşu direct. Am fost nevoit să mai stau încă două etape. Am reintrat şi m-am accidentat din nou după ce am mai jucat vreo patru partide. Am suferit o nouă întindere de ligamente la glezna dreaptă, mult mai serioasă decât prima. Cam acesta a fost turul pentru mine! Am stat cu piciorul în ghips până la final. Mi-am dat jos ghipsul pe 1 sau 2 decembrie, cu două zile înainte să vin în ţară.
Acum eşti refăcut?
Da, m-am refăcut. După ce am scăpat de ghips, am făcut recuperare la Cluj, am fost foarte des la bazin şi la sala de forţă de la Big, unde am un prieten care e preparator fizic.
Accidentări şi o înfrângere la masa verde
Pentru ce ai primit „roşu" direct?
Am făcut o alunecare din lateral, iar arbitrul a considerat că a fost o intrare din spate. Am luat mingea clar, toată lumea care a văzut faza a spus că nu meritam nici cartonaşul galben. Arbitrul a apreciat că a fost un atac deosebit de dur. De fapt, nu am avut nici cea mai mică intenţie să-l faultez. Se vede şi pe reluări că i-am luat balonul şi abia cu piciorul de sprijin, de sub mine, l-am atins pe adversar, nu cu piciorul cu care am intrat la minge.
Locul 8, pe care a încheiat Arsenal turul, e nemulţumitor? Care este obiectivul?
Obiectivul este calificarea în cupele europene, adică locul 5. Am avut un tur deosebit de ghinionist în ceea ce priveşte accidentările. La un moment dat, erau şase titulari cu accidentări grave, asta însemnând operaţii sau rupturi musculare. Printre ei s-a numărat şi Mazilu, a lipsit din etapa a patra sau a cincea. Normal că am avut o cădere, e greu să schimbi echipa la fiecare etapă.
Antrenorul a rezistat?
Antrenorul Leonid Kuchuk a demisionat la finalul turului. Lui nu are ce să i se impute. Nu i s-a adus nici un jucător, practic am rămas cu echipa de anul trecut. Bine, probabil că nici nu a cerut întăriri după ce Arsenal a reuşit o performanţă istorică, să se califice în cupele europene. Nu ştiu dacă ştii incidentul...
Aţi pierdut un meci la masa verde, pentru că aţi folosit un jucător african suspendat.
Da, un jucător camerunez, Eric Matoukou, care a fost suspendat în urmă cu doi ani, pe când era legitimat la Genk, în Belgia. L-a cumpărat Dnepr şi ni l-a împrumutat nouă. Am câştigat cu 5-0 dubla manşă cu Mura (Slovenia) şi nu ne-am calificat! (zâmbeşte). Am câştigat „acasă" cu 3-0 şi apoi am pierdut partida la masa verde, 0-3. În deplasare am învins doar cu 2-0, am irosit o mulţime de ocazii, chiar în ultimul minut un coleg de-al meu a ratat singur cu portarul. Aşa a fost să fie! Echipa e condusă acum de secundul Bakalov, care a fost antrenorul principal înainte să vină Kuchuk.
„Cel mai prost debut din toate timpurile"
Dacă tot am vorbit de eliminarea ta, câte cartonaşe roşii ai în carieră? Joci, de obicei, pe un post expus, cel de mijlocaş defensiv. Am trei cartonaşe roşii în 12 ani. Am luat un „roşu", după două cartonaşe galbene, şi când m-am accidentat ultima oară la Arsenal Kiev.
Şi primul „roşu" când l-ai primit?
Când am debutat la „U" Cluj. Episodul acela e cel mai tragic din cariera mea. I-am rupt piciorul unui jucător chiar la debut. Era Sabău antrenor, m-a introdus în teren din primul minut al reprizei secunde a meciului de la Zalău cu Armătura. Aveam 16 ani, eram foarte entuziast. Din câte am înţeles, acel băiat nu mai jucase de vreun an şi ceva, din cauza unei accidentări la claviculă. Mi se pare că era ultima etapă a turului Diviziei C. Era o minge între noi, am făcut amândoi alunecare, mingea a sărit dintre noi şi adversarul meu a început să urle. Arbitrul nici măcar nu a fluierat. Când l-a auzit că urlă, a oprit meciul, şi, când a văzut că băiatul avea piciorul rupt, tibia şi peroneul, mi-a dat „roşu" direct. A fost, cred, cel mai prost debut din toate timpurile! (râde). I-am dat şi o pasă de gol lui Ilie Lazăr înainte de eliminare.
Nu a fost chiar aşa de negru debutul, dacă ai dat şi o pasă de gol.
Jucasem destul de bine pentru vârsta mea, aveam doar 16 ani. Eram un pitic printre giganţi. Nu mai ştiu cum îl cheamă pe acel băiat. L-am vizitat la spital, i-am dus fructe şi sucuri, mi-am cerut scuze. Mi-a zis să stau liniştit, şi-a dat seama că a fost şi vina lui. Practic, am sărit amândoi ca nişte lei pe o pradă comună. Niciodată în viaţa mea nu am jucat aşa de dur încât să accidentez pe cineva.
„Nu înţeleg ce se întâmplă la U"
Ce spui despre situaţia de la „U" Cluj?
E foarte trist. E dincolo de ceea ce putem noi, suporterii, să înţelegem. Ceva cu siguranţă nu e OK la clubul acesta. Nu pot să-mi dau seama ce. S-a vehiculat că o să apară investitori cu bani şi nu doar unul sau doi, ci mai mulţi, toată lumea vrea să cumpere Universitatea şi clubul nu e de vânzare! Nu pot să mă pronunţ, fiindcă, sincer, nu înţeleg care e situaţia. Ştiu că au datorii, ştiu că fotbaliştii au jucat fără salarii, pe degeaba, şi merită felicitaţi, fiindcă e foarte greu să lucrezi în aceste condiţii. Sper din tot sufletul să se redreseze situaţia, pentru că ar fi o tragedie dacă „U" Cluj s-ar desfiinţa. Nu înţeleg de ce oameni, cu potenţial financiar mare, nu sunt lăsaţi să vină la Cluj. Eu cred că sunt şi în oraş oameni de afaceri dispuşi să investească, dar din moment ce la „U" e o harababură din care nimeni nu mai înţelege nimic...
Ai debutat la 16 ani la „U". Ce sfaturi ai pentru juniorii care vor fi folosiţi în aceste condiţii grele de Universitatea?
Eu am un motto, pe care mulţi îl ştiu. Singura dizabilitate a unui om, dacă pot să mă exprim aşa, este o atitudine proastă. De aici, sfatul meu: să aibă o atitudine pozitivă tot timpul, să muncească până la ultimul strop de transpiraţie pe teren şi, chiar dacă o să piardă în anumite momente, să rămână cu capul sus, să aibă încredere în ei, să meargă mai departe. Până la urmă, fotbalul e un joc şi nu trebuie să facem o tragedie dintr-o înfrângere. Trebuie să o uităm cât mai repede şi trebuie să ne gândim la următorul meci, să încercăm să fim mai buni, să dăm mai mult decât în partida precedentă. Dacă ai pierdut, dar eşti convins că ai dat tot ce ai putut, nu are de ce să-ţi pară rău. Înseamnă că adversarii au fost mai buni.
Care e primul meci de care îţi aminteşti din perioada petrecută la „U"?
Un meci jucat la Jiul, aveam 18 ani, cred. Am dat gol atunci, am jucat atacant, Codreanu era accidentat. Szekely, care juca mijlocaş stânga, a intrat în interior şi a tras la colţul lung. Portarul s-a întins şi a respins, iar eu am venit în faţa porţii şi am înscris. De ce ţin minte meciul? Jiul era pe primul loc, noi eram o echipă de copii. Toată lumea ne povestise tot felul de istorii şi legende despre cum se joacă la Petroşani, cum se iese din vestiar, despre bătăile de pe culoar. Noi eram nişte copii de 18-19 ani. În ultimul minut ne-au egalat după un fault la portar. A fost un corner, Mircea Oltean a ieşit şi un jucător a intrat intenţionat cu corpul în portarul nostru, care a scăpat mingea. A venit un alt jucător şi a băgat-o în poartă. S-a terminat 1-1. Mergeam în ziua meciului în deplasări, ne urcam la 6 sau 7 dimineaţa în autocar, mâncam un sandvici, iar la 11 eram ca zmeii pe teren.
În Ucraina sunt probleme financiare?
În general, în Ucraina nu prea sunt probleme financiare. Acolo, proprietarii echipelor sunt oameni cu potenţial foarte mare. Mai există şi restanţe financiare.
„Dorm pe dunga patului"
Între timp apar mama şi soţia, Irina, cu băieţelul Antonio. „Uite-l pe Ursuleţ! El e Antonio Cristian!". Puştiul vrea să mănânce şi caută sânul prin cămaşă, spre amuzamentul lui George. „Uite-l că vrea să sugă prin cămaşă, ha, ha, ha". Irina se retrage pentru scurt timp într-un colţ să-i dea să mănânce bebeluşului. Continuăm dialogul, în timp ce George trage cu ochiul spre copil.
Cum e viaţa de tătic?
E ceva deosebit. La început, în primele luni, nu-mi dădeam seama exact, copilul era foarte mic, dormea foarte mult. Acum, când începe să mă recunoască şi râde şi simt că înţelege ce-i zic, e fantastic.
Nu ţi-e frică să dormi cu el în pat?
„Ne-am obişnuit, la următorul nu vom mai fi la fel de stresaţi", intervine Irina. Preia George: Chestia e că nu vrea să doarmă în patul lui. I-am cumpărat pătuţ la Kiev şi, când îl puneam, adormit, plângea. Acum soţia îl adoarme, îi pune două perne să nu se răstoarne şi doarme liniştit, mai stăm şi noi. Mai încolo îl punem în pătuţul lui. Noaptea nu ne deranjează, eu dorm pe dunga de la pat...
Eşti ca un gimnast.
Ha, ha, ha. Da, nu mi-a fost niciodată teamă că aş putea să-l lovesc, când mă întorc. În general, autocontrolul e bine dezvoltat, chiar şi în somn.
„Cu Ungaria sunt meciurile campaniei"
Ce părere ai despre „dubla" cu Ungaria? Partida de la Budapesta se va juca fără spectatori.
E păcat că se joacă fără spectatori, ar fi fost o grămadă de români acolo. Care e farmecul unui meci, pentru noi, fotbaliştii? Spectatorii! Este dubla decisivă, sunt meciurile campaniei pentru România, din punctul meu de vedere. Cred că, dacă vom câştiga ambele partide, vom fi, în proporţie de 99%, ocupanţii poziţiei secunde. La primul loc e foarte greu să aspirăm după ce am pierdut acasă cu Olanda. Cred că nici la începutul campaniei nu se gândea cineva la primul loc. Normal, trebuie să fim optimişti, trebuie să credem în şansele noastre, dar, deocamdată, e foarte greu să te lupţi cu forţele mari. E un adevăr de care nu trebuie să ne ascundem.
E important ca voi să schimbaţi această mentalitate, să vă jucaţi şansa ca în meciul pierdut cu Olanda.
Asta zic! Trebuie să lupţi pentru orice fărâmă de şansă, dar trebuie să fii şi realist. Dacă pierzi cu 1-4, trebuie să ridici pălăria şi să recunoşti că au fost mai buni. La următorul joc, trebuie să încerci să câştigi, să te lupţi până la capăt. Meciurile de fotbal sunt ca luptele dintre gladiatori. Fiecare intră în ring cu şanse egale. Dacă unul are 2,5 metri, iar celălalt 1,5 metri, probabil că cel mai mare are un avantaj, dar şansa de început este egală.
Top români 2012 în opinia lui Florescu
1. Torje - A dat o grămadă de goluri pentru echipa naţională, a jucat destul de bine şi la Granada, a marcat şi acolo.
2. Grozav - E deosebit de talentat, l-am văzut şi la antrenamente în turneul din Elveţia şi Austria. Are o uşurinţă fantastică să scape de adversar, orice mişcare o face foarte natural
3. Maxim - Nu e uşor să joci la o echipă mică şi să ieşi aşa de mult în evidenţă
Îl preferă pe Messi lui Ronaldo
Florescu crede că Lionel Messi merita "Balonul de Aur" şi apreciază că argentinianul e mai vaoros decât Cristiano Ronaldo: "Messi poate să-ţi rezolve orice meci singur. Atâta doar să nu ia apărarea cinci goluri şi el să dea doar patru. Nu avea cum să ia altcineva trofeul, atâta timp cât Messi a doborât o grămadă de recorduri. E lovit şi nici măcar nu cade, continuă acţiunea. Nu e slab, e mic de înălţime. Are centrul de greutate jos, e mult mai greu să-l dobori şi e foarte uşor pentru Messi să te dribleze. E şi foarte rapid. A dat şi goluri cu capul, mi se pare cel mai complet. Ronaldo dă 50 de goluri pe sezon, dintre care 35 sunt din lovituri libere, penalty sau cu poarta goală, pentru că apare foarte bine în faţa porţii. Messi îşi creează, driblează trei-patru fotbalişti, dă şi pe sub zid şi peste zid, şi scăriţe, şi cu stângul, şi cu dreptul. E incredibil".
Ţine legătura cu Neagoe
Secundul lui Victor Piţurcă, Eugen Neagoe, monitorizează evoluţiile lui George din Ucraina."Mă sună din când în când, mă întreabă cum mă simt, cum au fost meciurile. Am două luni să-mi revin, cred că e prea devreme să discutăm acum despre o convocare la Naţională", a declarat mijlocaşul clujean.
Generaţia de mâine
George a spus că Universitatea Cluj va avea peste câţiva ani o nouă generaţie gata să se bată pentru un titlu naţional de juniori: "E băieţelul meu, Antonio. Răzvan Cociş are şi el un băiat, apoi sunt tătici şi Abrudan, Tibi Bălan, Goga, Giurgiu şi Radu Dan". În vacanţă, Florescu şi Cociş s-au întâlnit cu fostul lor antrenor, Mircea Cojocaru. "Am analizat sisteme tactice, ne-am contrazis. E unul dintre cei mai buni tacticieni cu care am lucrat".
MESAJE
Pentru suporterii Naţionalei
"Le doresc să fie cât mai apropiaţi de Naţională şi mai realişti"
Pentru suporterii Universităţii
"Să fie optimişti, să creadă în continuare în Universitatea, să spere la fel ca şi mine că situaţia se va redresa şi că <<U>> va ajunge o forţă în liga întâi"
CV
Data naşterii: 21.05.1984
Locul naşterii: Cluj-Napoca
Post: Mijlocaş defensiv
A jucat la "U" Cluj (2001-2004), Serif Tiraspol (2004-2006), Torpedo Moscova (2006-2008), FC Midtjylland (2008-2010), Alania Vladikavkaz (2010-2011), Arsenal Kiev (2011-).
A fost selecţionat de 11 ori în echipa naţională, pentru care a înscris un gol.
