De cinci ani, salariile IT-iștilor din Cluj sunt mai mari decât ale celor din Capitală. Pentru că la Cluj numărul de specialiști pe piața muncii este mai mic, iar costul vieții este cel mai mare din țară, aceștia sunt plătiți mai bine.
Organizația Cluj IT Cluster a solicitat, în numele întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din domeniu, o cotă de 50% din noul buget dedicat inovării digitale al Uniunii Europene (UE).
Clujul nu va reuși să “importe” masiv tineri din țară și din străinătate, așa cum își doresc diriguitorii orașului, până când infrastructura nu va fi pusă la punct, avertizează specialiștii în tehnologie.
Directorii marilor companii de IT din Cluj s-au reunit pentru a dezbate felul în care acest sector va avea impact asupra dezvoltării orașului.