Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a luat parte marți, 31 octombrie, la Gala de premiere a incubatorului din Fondul de Inovare și Experiment, FIX Cluj, un program pentru idei inovatoare dedicat tinerilor cu vârste între 16 și 26 de ani.
Mariya Gabriel, Comisar european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, a plantat copaci în locația clusterul de educatie C-Edu – primul efort de ecosistem în domeniul educației din România.
În cadrul clusterului de educație vor acționa atât reprezentanți ai instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar, cât și companii din Cluj-Napoca și Transilvania.