Muzeul Etnografic al Transilvaniei a finalizat restaurarea primelor două obiective muzeale din cadrul proiectului de reabilitare a Parcului Etnografic „Romulus Vuia” Hoia.
Compania de Apă „Someș S.A.” a recepționat lucrările de optimizare a sistemului de canalizare menajeră din comuna Țaga, județul Cluj.
În cadrul lucrărilor de întreținere derulate de Consiliul Județean Cluj pe drumul județean DJ 108F (DJ 108B) Bobâlna – Monumentul Răscoalei de la Bobâlna, au fost finalizate lucrările de asfaltare a sectorului de drum situat între kilometrul 1+320 și kilometrul 3+450.
Consiliul Județean Cluj a aprobat Planul operativ de acțiune în timpul iernii pe drumurile județene, valabil pe perioada octombrie 2025 – aprilie 2026.
La Cluj-Napoca, luna octombrie a venit cu prima ediție a Festivalului Toamnei, care a fost un real succes.
Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș" au recepționat lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din comunele Apahida, Baciu, Feleacu și Florești.
Șase noi microbuze școlare electrice au fost predate de către vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Radu Rațiu, comunelor Florești, Apahida, Panticeu, Dăbâca, Palatca și Sânmărtin.
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107S, pe sectorul de drum care face legătura între drumurile județene DJ 107N Someșu Rece – Gura Râșca și DJ 107T Răcătău – Măguri Răcătău.
Trăim vremuri moderne, aproape digitale, în care „statul” e vinovat de tot: de gropi, de birocrație, de nervi, de cozi și, uneori, chiar și de vremea proastă. De parcă oamenii ar lipsi din această țară cu desăvârșire.