Ediția din acest an a celui mai mare eveniment din România dedicat sportului aduce surprize celor prezenți.
Cea mai mare îngrijorare a ministrului Educației, Daniel David, în privinţa învăţământului preuniversitar, este analfabetismul funcţional, din a cărui cauză s-a ajuns să se creadă "lucruri bizare", cum ar fi că cu Coada Șoricelului se vindecă cancerul.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a participat, joi, la evenimentul de inaugurarea oficială a Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Dacă aţi şti că unii dintre colegii dumneavoastră din trafic conduc fără permis, băuţi şi poate chiar drogaţi cât de preventiv aţi conduce sau cât de grăbiţi aţi mai fi pentru a ajunge la destinaţie?
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a deschis noul Centru de Management Multidisciplinar al Durerii Cronice Non-neoplazice, în cadrul Ambulatoriului Integrat de pe strada Moţilor din Cluj-Napoca.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este de părere că niciun alt județ din România nu se dezvoltă la același nivel și nu are proiectele pe care le are în implementare Clujul.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a inaugurat, miercuri, noul Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate.
Organizatorii au anunțat și ultimul nume mare care va face parte din echipa lui Ronaldinho.
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget şi găzduieşte 53 de camere, restaurantul Eratto, urmând a fi finalizat şi un Centru Spa. În cadrul aceluiași complex funcționează Elitis Events Center, destinat organizării de evenimente private și corporate.