Campioana din ultimele două ediții din Liga 1 e una dintre puținele echipe care nu a apelat la tăieri salariale în rândul fotbaliștilor.
Antrenorul campioanei a fost lăudat de un coleg de breaslă pentru stilul său pragmatic ce a adus rezultate “feroviarilor”.
Căpitanul campioanei a vorbit și despre obținerea cetățeniei române și despre dorința sa de a juca pentru echipa națională.
Un fost golgheter al formației din Gruia trece printr-o perioadă dificilă, după ce mai mulți membrii ai familiei sale au fost infectați cu COVID-19.
Fotbalistul lui CFR Cluj este dispus să renunțe la o parte din salariul său, pentru o scurtă perioadă pentru a ajuta clubul din Gruia.
Jucătorii formației din Gruia nu și-au primit primele pentru partidele din cupele europene, dar nici ultimul salariu, deși forul european a virat o sumă importantă în contul clubului clujean.
Un fost jucător de la FCSB și, totodată, internațional român recunoaște că și-ar dori să joace în Gruia și îi susține pe “feroviari” în lupta pentru titlu.
Clubul din Gruia se află pe primul loc în topul formațiilor din primul eșalon care au transferat jucători din străinătate.
Dan Petrescu, neîncrezător în reluarea fotbalului în luna mai: "Important e să nu mai moară oameni. Nimeni nu ştie când vom fi din nou normali"