Restricțiile de circulație se instituie în mai multe etape și sunt necesare realizării lucrărilor de racordare a bretelelor drumului expres DEx4 la DN1 și A3, respectiv amenajarea racordului la DN1 spre noul pasaj care va fi peste DEx4.
Un autocamion, condus de un şofer în vârstă de 20 de ani, a ieșit noaptea trecută afara părții carosabile şi s-a oprit în gardul şi clădirea unui lăcaş de cult din localitatea Bucea, judeţul Cluj.
Începând din această seară și până vineri, pe traseul Sibiu– A1 - A10 – A3 – DN1 – Centura Oradea – DN19 – Borș II PTF se va desfășura un transport cu depășiri.
Un autoturism şi un TIR au fost implicate într-un accident care a avut loc în localitatea Bologa.
Un tânăr a rămas fără carnetul de conducere și a primit și o amendă după ce a fost depistat, sâmbătă, de polițiștii clujeni, gonind pe șosea cu aproape 200 km/h.
Încă o depășire tip kamikaze a fost surprinsă în trafic la Cluj, la doar o săptămână după cea cu cisterna.
Polițiștii au desfășurat, miercuri, o acțiune în scopul descurajării încălcării prevederilor legale și impunerii disciplinei în trafic pe două sectoare a DN1 din Cluj.
Polițiștii clujeni au acționat în județ în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră și reducerii numărului de accidente generate de efectuarea depășirilor neregulamentare și depășirea limitei legale de viteză.
Lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri au ieșit la muncă pe șoselele naționale din județ pentru a primeni porțiunile degradate.
Recomandări: