Se circulă deja pe drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania A3. Legătura cu rețeaua europeană de autostrăzi a fost pusă în circulație joi, 28 martie.
Premieră naţională la Oradea. În oraş a fost construită prima linie de tramvai după 1990 pe un amplasament nou. Lucrarea a fost realizată cu fonduri europene. Și la Cluj s-au cheltuit bani europeni pentru tramvai, fără să apară, însă, vreun metru nou de linie.
Municipiul bihorean profită, în atragerea investitorilor, de faptul că este conectat direct la autostrăzile spre Vestul Europei, avantaj pe care Clujul încă nu îl are.
Prefecţii din judeţe organizează duminică şedinţe cu primarii care au în administrare pieţe agroalimentare.
Compania clujeană s-a mișcat mai repede decât prevede contractul. La Cluj, primarul Emil Boc amenință constructorii cu lista neagră.
Drumul expres care traversează Oradea dinspre Cluj spre Satu Mare a fost finalizat, ultimul tronson fiind dat în folosinţă.