Pompierii din Cluj au fost solicitaţi să intervină în localitatea Dezmir, unde o butelie a explodat într-o casă.
Cadavrul unei persoane a fost descoperit în râul Someş, marţi seara, la intrarea în localitatea clujeană Floreşti.
Sute de oameni îşi pierd viaţa şi mii de locuinţe sunt mistuite de flăcări, în fiecare an, din cauza improvizaţiilor făcute la instalaţiile electrice sau de gaz, precum şi din cauza coşurilor de fum necurăţate.
Începând din luna august a anului trecut, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, exerciții naționale de alarmare.
Un elicopter de mici dimensiuni, utilizat la activităţi agricole, s-a prăbuşit în zona unui deal de pe raza municipiului Turda, din judeţul Cluj.
Intervenție spectaculoasă a lucrătorilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Cluj, care, în colaborare cu jandarmii și polițiștii, au reușit să salveze o femeie care amenința că se aruncă în gol de pe un bloc.
O echipă pirotehnică a ISU Cluj a detonat, miercuri, aproape 1.700 de piese de muniţie neexplodate, găsite în ultimele luni în judeţ.
Peste 1.600 de muniții și elemente de muniții urmează să fie distruse de către echipa pirotehnică a ISU Cluj.
Prim-adjunctul şefului ISU Cluj, Pavel Baltaru, a declarat că unitatea pe care o reprezintă a efectuat, în primul trimestru al anului, 4.480 de intervenţii şi că la dispecerat au fost primite 4.176 de apeluri de urgenţă.