Patronul clubului din Gruia încearcă să obțină cât mai repede semnătura atacantului celor de la Fiorentina.
Cristi Balaj susține că vicecampioana din Superligă a fost aproape de a obține semnătura fratelui unui "feroviar".
Fostul antrenor al formației din Gruia a acceptat o nouă provocare în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc.
Cele două rivale din Cluj sunt reprezentate în "11-le" ideal al rundei cu numărul doi din sezonul regulat.
Patronul formației din Gruia, Nelu Varga, a recunoscut că mai multe cluburi se interesează de serviciile unuia dintre titularii lui Petrescu.
Mijlocașul croat s-a întors la antrenamentele CFR-ului după ce plecarea sa nu s-a concretizat.
LPF a publicat datele și orele de disputare ale partidelor din cea de-a 4-a rundă a sezonului regulat.
Internaționalul de tineret a reușit o "dublă" în succesul obținut de echipa clujeană în fața celor de la Hermannstadt, scor 3-1.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a învins trupa sibiană, scor 3-1, în cea de-a doua etapă a Superligii.