Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi polei, valabile în zone din 29 de judeţe, precum şi în Municipiul Bucureşti.
Meteorologii anunţă că, începând de sâmbătă după-amiază şi până luni seară, în cea mai mare parte a ţării vor fi intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi ninsori.
Este cod galben de ceaţă în şapte judeţe din Transilvania, sâmbătă dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), iar vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 50 de metri.
Valorile termice estimate în cele două zile de Crăciun vor fi peste temperaturile normale ale perioadei, în timp ce în zona montană va ninge, însă stratul de zăpadă nu va fi foarte consistent, a declarat, marţi, pentru AGERP
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi puternice, vânt şi ninsori la munte, valabilă de duminică până marţi. În Maramureş şi Transilvania se anunţă precipitaţii mixte.
Vremea este în continuare mult mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va fi noros în cea mai mare parte a ţării, iar după- amiază va ploua.
Administraţia Naţională de Meteorologi a emis sâmbătă seara o atenţionare nowcasting Cod galben de ninsoare viscolită pentru zona de munte a judeţului Cluj, valabilă până la ora 20:00.
Vremea în acest weekend va fi caldă, temperaturile anunţate de meteorologi fiind mai ridicate decât cele obişnuite pentru jumătatea lunii decembrie.
Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile maxime vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă