Liderul PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor.
Lucrările taberei literare „Sublim” (Cluj-Napoca), desfășurate în parte și la Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, au adus în prim plan şi viața și activitatea celei care a fost Veturia Goga, supranumită „castelana de la Ciucea”, dar şi "privighetoarea lui Hitler".
O echipă internaţională condusă de paleontologul ungar Gabor Botfalvai a redescoperit un sit unic al dinozaurilor în regiunea Transilvaniei, a anunţat luni Muzeul Naţional de Istorie al Ungariei, relatează agenţia MTI, potrivit Agerpres
Cu 700 de morţi suplimentare într-o zi, Statele Unite înregistrează cu începere de marţi mai multe decese legate de COVID-19 decât numărul soldaţilor americani căzuţi în Primul Război Mondial, circa 116.500, potrivit Departamentului Veteranilor din SUA, scrie AFP.
Tratatul de la Trianon a fost semnat în 1920. Este momentul în care Marea Unire a fost consfinţită. Ungaria spune şi acum că Trianonul rămâne o rană deschisă.
Cel mai luxos tren din lume, celebrul Orient Express, a ajuns duminică noaptea în Gara Cluj-Napoca, în drumul său de șase zile de pe traseul dintre Paris și Istanbul.
Primul film VR despre Marele Război din 1914-1918 realizat în Cluj va fi prezentat în cadrul infiniTIFF, ediţie a festivalului de film care are loc în perioada 1-8 iunie.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, în perioada 18 – 21 octombrie, o conferinţă ştiinţifică internaţională pe tema Primului Război Mondial, care va reuni istorici din România, SUA, Franţa, Germania, Cehia, Serbia, Slovacia şi Ungaria.
Suma de 500.000 de lei, bani de la bugetul local pentru 2018, a doua cea mai mare finanţare nerambursabilă acordată unui ONG de cultură, va fi folosită la realizarea unui spectacol de reconstituire istorică. Actori de renume vor fi prezenţi pe Cluj Arena.
Recomandări: