CFR Cluj se va despărțit în pauza de iarnă de unul dintre fotbaliștii care nu a primit nicio șansă în actualul sezon.
Formația din Gruia se judecă pentru restanțe financiare cu doi fotbaliști.
“Șepcile roșii” au ajuns în această dimineață în aeroport, cu destinația CIpru, unde formația clujeană va disputa mai multe jocuri de pregătire, înaintea returului din Liga a 2-a.
Primul meci al anului s-a încheiat cu o înfrângere usturătoare pentru clujeni, însă managerul Adrian Falub a avut şansa să vadă la lucru noii jucători ai formaţiei sale.
Mijlocașul ofensiv Sebastian Mailat (22 de ani) a devenit jucătorul Universității Cluj. Acesta se antrenează deja alături de noii săi colegi.
După ce Andrei Mureșan a schimbat taberele, un alt fotbalist al campioanei e pe punctul de a semna un contract cu “Șepcile roșii”.
Un mijlocaș al campioanei e aproape de a se despărți de formația din Gruia, după ce nu a reușit să se impună în primul 11 al lui Dan Petrescu.
Proaspăt instalat pe banca medieșenilor, fostul tehnician din Gruia își întărește ofensiva cu un jucător ce nu a prins prea multe minute în prima parte a sezonului.
Sebastian Mailat este singurul jucător de la campioana României, CFR Cluj, inclus în lot pentru importanta partidă de tineret cu Bosnia-Herțegovina, de marți.
Recomandări: