O maşină Dacia 1310 galbenă cu numere de Satu Mare dă ture pe la New York, în Times Square, iar internetul butonează la comentarii, care mai de care. Unii se miră, alţii spun că e AI, însă sunt şi vecini sătmăreni ai omului cu Dacia care spun că e pe bune.
MI-E DOR DE TINE a plecat din Cluj şi a ajuns chiar până pe ecranele din Times Square, cel mai vizitat obiectiv turistic al planetei.
Banca din Cluj i-a făcut tenismenei române o dedicație pe 430 de ecrane în capitala Franței.
"Ceasul morţilor lui Trump": este numele pe care regizorul militant Eugene Jarecki l-a dat unui panou luminos instalat de puţină vreme la New York pentru a afişa numărul morţilor americani din cauza pandemiei ce putea fi evitat, în opinia sa, dacă preşedintele ar fi acţionat mai devreme, scrie AFP.
Un ecran imens pe care este proiectată imaginea tenismenei a fost activat în Manhattan la inițiativa băncii din Cluj.
George Mendonsa, marinarul care apare în una dintre cele mai celebre fotografii din istorie, a murit la vârsta de 95 de ani. Bărbatul suferea de o afecţiune a inimii.