Alocațiile pentru copii vor crește cu peste 10% începând cu 1 ianuarie 2025, a anunțat Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a anunțat că alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea școlii.
Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor a respins amendamentul care prevedea creșterea alocațiilor începând cu luna iulie.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că alocațiile copiilor vor fi majorate cu 20%, începând cu data de 1 februarie.
Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% din 1 ianuarie, astfel că alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va creşte la suma de 214 lei pe lună, a transmis, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat care sunt principalele urgenţe ale mandatului său.
Ministrul Finaţelor, Florin Cîţu, a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, dacă revenirea economiei, despre care a vorbit, va însemna şi creşterea salariului minim, aşa cum au cerut sindicaliştii.
Preşedintele Klaus Iohannis cere reexminarea legii care respinge ordonanța de urgență prin care a fost amânată dublarea alocațiilor pentru copii.
Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului şi decis că alocaţiile copiilor trebuie dublate şi nu crescute etapizat.
Recomandări: