Fostul mijlocaş al Universităţii Cluj dă probe la echipa din prima ligă olandeză şi, potrivit presei din "ţara lalelelor", a făcut o impresie bună la antrenamente.
Unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti care au jucat în ultimul timp la "U" Cluj dă probe în Olanda.
Fotbaliştii de la Universitatea au o sumedenie de oferte. Conducerea clubului pare să aibă o strategie în această privinţă.
Andreas Calcan, unul dintre cele mai bune produse ale centrului de copii şi juniori al lui „U" din ultima vreme, cere la FRF să-i fie desfăcut angajamentul cu „Şepcile roşii". Dinamo Bucureşti este cea mai probabilă destinaţie a mijlocaşului.
Prezentat drept un jucător foarte tehnic şi cu un subtil simţ tactic, Andreas Calcan promite să nu dezamăgească în tricoul Universităţii Cluj.