Judeţul Cluj ocupă primul loc pe țară din punctul de vedere al promovabilităţii la examenul de bacalaureat în acest an, cu un procent de 80,71%.
Probele scrise ale examenului naţional de BAC 2019, sesiunea iunie-iulie, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română.
La finalul acestei săptămâni, elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de primăvară, după care încep evaluările naţionale şi bacalaureatul.
Elevii de clasele a II-a, a IV-a și a VI-a urmează să susțină evaluările naţionale în luna mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Rata cumulată de promovare (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) este de 36,88% la nivel naţional, în creștere cu 0,36% față de anul trecut (36,52%).