Accident auto între un autobuz şi o maşină în centrul Clujului, pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun.
Apar şi primele nemulţumiri legate de introducerea benzii dedicate mijloacelor de transport în comun pe axa Est-Vest, pe B-dul 21 Decembrie 1989. Taximetriştii se plâng că nu mai au unde să oprească pentru a-i prelua sau a-i lăsa pe clienţi.
Primăria Cluj-Napoca anunță faptul că, începând de duminică, 20 august 2017, ca urmare a implementării benzii dedicate pentru transportul în comun pe axa Est-Vest, se desfiinţează parcările pe tronsonul cuprins între stația Someșul și Piața Unirii și în Piața Avram Iancu-latura estică.
Banda dedicată mijloacelor de transport în comun, care are o lungime de 1,6 km şi pleacă de la biserica Sf. Petru (Mărăşti) și ajunge până la Primărie (centru) a fost deschisă circulaţiei.
Primăria Cluj-Napoca va amenja o bandă dedicată transportului în comun, între Piața Cipariu și strada Nicolae Titulescu.
Primăria a organizat o dezbatere publică privind banda dedicată mijloacelor de transport în comun, la care au exprimat opinii doar cinci persoane.
Primăria se confruntă cu diverse obstacole în demersul său de a face loc autobuzelor prin traficul aglomerat din Cluj. Şi vine cu idei, dintre care unele pot părea uşor hazardate.
Primăria Cluj-Napoca pregăteşte implementarea benzii dedicate mijloacelor de transport în comun şi pe relaţia est-vest.
Compania de Transport Public Cluj a calculat care sunt beneficiile benzii dedicate mijloacelor de transport în comun, implementată din 12 septembrie în pieţele Cipariu şi Ştefan cel Mare.