Conducerea Universității Cluj și-a fixat un obiectiv extrem de ambițios atunci când va reveni pe prima scenă: câștigarea primului titlu din istorie.
Marți, 11 iulie 2017, se împlinesc 52 ani de când Universitatea Cluj a cucerit Cupa României. Regretatul Mircea Luca, fostă glorie a ”studenților”, a povestit finala cu Argeșul lui Nicolae Dobrin în cartea ”Șepcile roșii”, scrisă de Ioan Chirilă. Președintele de onoare al clubului, Remus Câmpeanu, rememorează și el câștigarea singurului trofeu din istoria echipei.
O pensionară din Timişoara, pasionată de agricultură, şi-a ridicat premiul de peste 16,8 milioane de lei, câştigat în 16 octombrie la Joker, anunţă Loteria Română.