România va împrumuta 48 milioane euro de la BIRD pentru finanţarea unui proiect privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi, măsura venind ca urmare a necesităţii alinierii la cerinţele Directivei UE a nitraţilor, de protejare a calităţii apei prin prevenirea poluării apelor subterane.
Guvernul ungar i-a ordonat ministrului de Interne să pregătească ridicarea unui gard de patru metri de-a lungul graniţei Ungariei cu Serbia, a declarat ministrul de Externe.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Consiliului European extraordinar de la Bruxelles, pe tema migraţiei, că s-a agreat un document care se axează pe întărirea prezenţei în Marea Mediterană, combaterea traficului de persoane şi prevenirea fluxului de migraţie ilegală.
Şoferii clujeni nu se dezmint: de fiecare dată când se desfăşoară o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor şi abaterilor de tot felul, neregulile descoperite în trafic predomină.
690 de kilograme de afine şi 247 de kilograme de ciuperci au fost confiscate de poliţiştii clujeni într-o acţiune de combatere a faptelor de natură penală şi contravenţională comise de comerciaţii clujeni.