Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță o abordare echilibrată privind achiziția de vaccinuri anti-COVID în România.
Presa din Iralnda anunţă că guvernul naţional a ajuns la un acord final cu România pentru achiziţionarea a 700.000 de vaccinuri Pfizer / BioNtech.
Centrele de vaccinare organizate în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara vor funcţiona din nou în regim de 24/24 h, de marţi până pe 1 iunie.
196.825 de persoane s-au vaccinat cu prima doză de ser împotriva coronavirusului în județul Cluj, iar 106.464 cu a doua doză.
40.800 doze de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) vor ajunge luni, 26 aprilie, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Nu mai puțin de 9.600 de doze de vaccin produs de compania Moderna vor ajunge, duminică, la centrul Regional de Depozitare Cluj.
Peste 23.000 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge la Centrul Regional de Depozitare Cluj.
Primele vaccinuri AstraZeneca au ajuns, sâmbătă, în România, iar prima tranşă este de 81.600 de doze.
Eficienţa vaccinurilor nu este de 100% astfel că vor apărea cazuri cu persoane testate pozitiv deşi credeau că s-au imunizat în urma vaccinării.
Se împlineşte o săptămână de când am început să sperăm că vieţile noastre se vor schimba în bine.